Ministrul Educației, Mihai Dimian: Vor putea fi scoase la concurs peste 400 de posturi pentru a fi puse în folosință 23 de creșe

Mihai Dimian, ministrul Educației, în prima ședință de Guvern/Foto: Mihai Dimian, Facebook
5 March 2026, 18:41 (actualizat 5 March 2026, 18:52)

Mihai Dimian, recent desemnat ministru al Educației, a anunțat, joi, că vor putea fi scoase la concurs peste 400 de posturi pentru a fi puse în folosință 23 de creșe. Mihai Dimian a participat, joi, la prima ședință de guvern în calitate de ministru al Educației și Cercetării.

Mă bucur că primul mesaj pe care îl adresez public în această calitate include o veste bună: a fost aprobat memorandumul inițiat de Ministerul Educației și Cercetării prin care vor putea fi scoase la concurs peste 400 de posturi necesare pentru a fi puse în folosință 23 de creșe a căror construcție este în curs de finalizare. Este vorba de creșe care vor putea cuprinde aproximativ 1.300 de copii din 18 județe din țară”, a transmis ministrul Mihai Dimian într-o postare pe Facebook.

Ministrul Educației face și un apel la dialog și empatie în mesajul său: Direcţiile de acţiune ale Ministerului Educației și Cercetării se află în Programul de guvernare aprobat de Parlament în iunie 2025. Dar, dincolo de prevederile Programului, cred că în Educație este nevoie de mai mult dialog, mai multă empatie și corectitudine între toți cei care pot influența rezultatul final: profesori, elevi şi studenți, părinți, sindicate și reprezentanți ai administraţiei publice.

Mihai Dimian a depus pe 3 martie jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Educaţiei, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Nicuşor Dan și premierului Ilie Bolojan.

Rector al Universității Ștefan cel Mare din Suceava începând cu anul 2024, Mihai Dimian a coordonat anterior, în perioada 2012-2024, în calitate de prorector al acestei unități de învățământ activitatea de cercetare științifică.

Funcția de ministru al Educației era vacantă de la demisia lui Daniel David, pe 22 decembrie 2025. De atunci, premierul a purtat mai multe negocieri pentru desemnarea unui ministru, însă fără rezultat. În cele din urmă, interimatul a fost asigurat de Ilie Bolojan, din 14 ianuarie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite