O formă rară de demență l-a făcut pe un bărbat să se îndrăgostească de un anumit sunet

Când oamenii aud cuvântul „demență”, se gândesc adesea la cineva care are probleme de memorie. Deși memoria este frecvent afectată în demență, nu este întotdeauna cazul. Există multe tipuri diferite de demență, iar fiecare poate produce o gamă largă de simptome, scrie Scient Alert.

Un studiu de caz recent a descris chiar un bărbat de 68 de ani cu o formă rară de demență care l-a făcut să dezvolte o fascinație pentru un tip foarte specific de zgomot.

Deoarece această formă de demență a fost recunoscută abia recent de experții medicali, descoperirea sugerează că schimbările în preferințele pentru anumite sunete pot fi o trăsătură-cheie a sindromului.

Demența este un termen umbrelă folosit pentru a descrie probleme cognitive (de gândire) suficient de severe încât să afecteze viața de zi cu zi. Există multe tipuri de demență – cum ar fi boala Alzheimer, cea mai frecventă formă, caracterizată prin pierderi de memorie și alte schimbări cognitive.

Un alt subtip este demența frontotemporală, care tinde să afecteze persoane sub 65 de ani.

După cum sugerează numele, demența frontotemporală afectează regiunile creierului din lobii frontal și temporal, situați în spatele frunții și deasupra urechilor.

Aceste zone sunt implicate într-o gamă largă de funcții – inclusiv personalitate, comportament, rezolvare de probleme, planificare, limbaj, procesare și înțelegerea sunetelor. Această formă de demență afectează în principal comportamentul sau abilitățile lingvistice.

Există trei variante principale ale demenței frontotemporale, fiecare cu simptome diferite: varianta comportamentală (afectează comportamentul și personalitatea), varianta non-fluentă (afectează producerea vorbirii) și varianta semantică (afectează cunoștințele și înțelegerea limbajului).

Însă unii cercetători cred că există și o a patra variantă a demenței frontotemporale. Dovezile pentru această a patra variantă au fost descrise într-un studiu de caz.

Un bărbat de 68 de ani, numit „CP”, a dezvoltat o dragoste neobișnuită pentru sunetul motoarelor de Spitfire (motoarele care echipau avionul britanic Supermarine Spitfire, unul dintre cele mai cunoscute avioane de vânătoare din Al Doilea Război Mondial. Termenul poate desemna mai multe versiuni de motoare, dar cele mai cunoscute sunt motoarele Rolls-Royce Merlin și Griffon).

Soția lui a observat pentru prima dată acest comportament ciudat cu aproximativ doi ani înainte ca el să fie diagnosticat cu demență.

CP locuia lângă un aerodrom, iar avioanele survolau frecvent zona. El lăsa orice făcea și alerga afară, făcând cu mâna avioanelor și plângând de bucurie de fiecare dată când le auzea. Nu reacționase niciodată astfel înainte de apariția bolii.

Dragostea lui pentru zgomotul motoarelor era foarte specifică acestui tip de avion. Nu reacționa la fel la sunetul altor avioane și nu manifesta un interes general pentru aeronave sau vehicule.

De asemenea, cântecul păsărilor și vocile ascuțite îl iritau. A devenit foarte selectiv în privința muzicii, detestând versiunile cover și preferând piesele originale.

Cu câțiva ani înainte de a începe brusc să adore sunetul Spitfire, CP devenise irascibil și schimbător. A devenit tot mai rece și apatic față de ceilalți și a pierdut controlul impulsurilor și simțul comportamentului social adecvat.

De exemplu, a fost indiferent la un deces în familie și întrerupea frecvent oamenii când vorbeau – lucruri pe care nu le-ar fi făcut niciodată înainte de boală.

Și-a pierdut simțul umorului, a dezvoltat o preferință accentuată pentru dulciuri și a devenit obsedat de șah și de integrame. Uneori nu mai recunoștea fețele cunoscuților, dar nu avea probleme în a recunoaște vocile la telefon. Nu prezenta probleme de memorie sau de limbaj.

La aproximativ cinci ani de la apariția simptomelor, CP a fost diagnosticat cu varianta comportamentală a demenței frontotemporale. Însă Lucy Core, cercetătoare la University College London în cadrul Brain Behaviour Group (BBG), credemcă el avea o variantă mai nouă, a patra – uneori numită „varianta temporală dreaptă”.

Această variantă își primește numele deoarece cea mai mare parte a pierderii de țesut cerebral are loc în lobul temporal drept. Această zonă este implicată în înțelegerea conceptelor și extragerea sensului din informații nonverbale, cum ar fi indiciile sociale. Scanările creierului lui CP au arătat că porțiuni mari din această regiune lipseau.

Varianta temporală dreaptă pare să provoace un amestec de simptome întâlnite atât în varianta comportamentală, cât și în cea semantică. Totuși, comunitatea științifică încă dezbate modul exact de definire a acesteia.

Ce putem învăța despre demență

Cazul lui CP ne oferă mai multe lecții.

În primul rând, povestea lui contribuie la creșterea gradului de conștientizare privind demența frontotemporală. Lipsa de informare este o problemă majoră – chiar și în rândul medicilor, deoarece boala este adesea diagnosticată greșit ca tulburare psihiatrică sau Alzheimer.

În al doilea rând, simptomele lui sugerează că apariția unor noi obsesii sau fixații poate fi o trăsătură definitorie a variantei temporale drepte.

Cazul său arată și cum demența poate modifica modul în care oamenii procesează sunetele.

Legătura dintre pierderea auzului și demență este deja bine stabilită. Totuși, natura acestei relații nu este clară.

Deși în mass-media s-a susținut frecvent că pierderea auzului cauzează demență, este posibil și invers – ca demența să provoace modificări ale auzului. Povestea lui CP oferă dovezi în acest sens, deoarece dragostea sa neobișnuită pentru anumite sunete a apărut doar după debutul bolii.

Cercetările privind boala Alzheimer susțin și ele ideea că demența poate provoca modificări în procesarea sunetelor. De exemplu, dificultățile în analiza scenei auditive – capacitatea de a separa sunete suprapuse, cum ar fi ascultarea unei persoane într-un mediu zgomotos – sunt un simptom frecvent.

Povestea lui CP arată și cum demența poate schimba ceea ce oamenii consideră plăcut, precum și emoțiile lor. Obsesii intense, aversiuni și schimbări de preferințe (cum ar fi iubirea sau ura bruscă pentru anumite alimente, muzică sau culori) au fost raportate frecvent în demența frontotemporală.