Document FBI: Acum 20 de ani,Trump i-a spus şefului poliţiei că “toată lumea ştia despre Epstein”
Un document FBI recent descoperit a ridicat noi semne de întrebare cu privire la afirmația președintelui american Donald Trump că nu știa nimic despre delictele comise de infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein, relatează miercuri Reuters.
Consecinţele scandalului Epstein rămân o mare bătaie de cap politică pentru administraţia Trump, la câteva săptămâni după ce Departamentul de Justiţie a publicat milioane de documente legate de Epstein pentru a se conforma unui proiect de lege bipartizan.
De asemenea, documentele au creat crize în străinătate după ce au dezvăluit noi detalii despre legăturile lui Epstein cu persoane proeminente din politică, finanţe, afaceri şi mediul academic.
În iulie 2006, când primele acuzaţii de infracţiuni sexuale împotriva lui Epstein au devenit publice, şeful poliţiei din Palm Beach, statul Florida, a primit un apel de la Trump, conform rezumatului unui interviu FBI din 2019 cu şeful poliţiei, care se afla printre documente.
Şeful poliţiei, Michael Reiter, îl cita pe Trump care i-ar fi spus: ‘Slavă Domnului că îl opreşti, toată lumea ştia că face asta’.
Trump i-a spus lui Reiter că oameni din New York ştiau despre Epstein şi i-a transmis că Ghislaine Maxwell, asociata lui Epstein, era ‘malefică’, conform documentului. Trump a mai spus că a fost odată în preajma lui Epstein când erau prezente adolescente şi că ‘a plecat naibii de acolo’.
Reiter, care s-a pensionat în 2009, a confirmat detaliile din interviul FBI pentru Miami Herald, care a relatat pentru prima dată existenţa acestuia.
Întrebat despre presupusa conversaţie, Departamentul de Justiţie a transmis: ‘Nu avem cunoştinţă de nicio dovadă care să coroboreze faptul că preşedintele a contactat forţele de ordine acum 20 de ani’.
Trump a fost prieten cu Epstein ani de zile, dar s-au certat înainte de prima arestare a lui Epstein, potrivit preşedintelui SUA, care a declarat în repetate rânduri că nu era la curent cu faptele penale ale lui Epstein.
Secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat reporterilor marţi că Trump a fost ‘onest şi transparent’ în ceea ce priveşte încheierea asocierii sale cu Epstein.
‘A fost un apel telefonic care s-ar fi putut întâmpla sau nu în 2006’, a declarat evaziv Leavitt. ‘Nu ştiu răspunsul la această întrebare’, a adăugat Leawitt, referitor la documentul FBI privind declaraţiile lui Reiter. ‘Ceea ce pot spune este că preşedintele a fost mereu consecvent şi l-a dat afară pe Jeffrey Epstein din clubul său de la Mar-a-Lago pentru că, sincer, Epstein era o canalie’, a mai spus Leavitt.
Totodată, Casa Albă a declarat marţi că acordarea graţierii lui Ghislaine Maxwell, complice şi fostă parteneră a lui Jeffrey Epstein, ‘nu este o prioritate’ pentru Trump şi a amintit că preşedintele nu i-a luat în considerare cererea atunci când aceasta a devenit publică pentru prima dată.
‘Nu am vorbit recent cu preşedintele despre acest lucru pentru că, sincer, nu este o prioritate (pentru el). El se concentrează pe multe dintre problemele cu care se confruntă poporul american şi pe găsirea de soluţii. De aceea nu am vorbit recent cu el despre acest lucru’, a explicat Leavitt.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a fost întrebată despre posibilitatea unei graţieri după ce luni Maxwell însăşi a invocat cel de-al Cincilea Amendament pentru a evita să depună mărturie în faţa Comitetului de Supraveghere al Camerei Reprezentanţilor care investighează dosarul Epstein.
Avocatul lui Maxwell a declarat anterior că clienta sa era dispusă să depună mărturie în schimbul unei graţieri, pe care numai Trump o poate acorda.
‘Ultima dată când (preşedintele şi cu mine) am vorbit despre asta, el a spus că nu este ceva ce ia în considerare sau la care se gândeşte’, a reiterat Leavitt marţi.
Cererile iniţiale ale lui Maxwell – considerată principala complice a lui Epstein, care l-a ajutat să recruteze, să abuzeze şi să traficheze femei, multe dintre ele minore – pentru o graţiere prezidenţială au început să apară la mijlocul anului 2025, iar Casa Albă a declarat la acea vreme că această opţiune nu era pe masă.
Administraţia Trump s-a confruntat cu presiuni tot mai mari în legătură cu cazul Epstein, mai ales după ce o lege adoptată de Congres la sfârşitul anului trecut – pe care preşedintele republican a declarat iniţial că nu o va susţine – a obligat Departamentul de Justiţie să publice toate documentele legate de anchetă.
Marţi, parlamentari republicani şi democraţi şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la cenzurarea numelor a şase bărbaţi care apar în ultimele serii de documente publicate şi nu au exclus luarea de măsuri pentru a face publice aceste identităţi dacă Departamentul de Justiţie nu corectează omisiunile.
Miercuri, democraţii din Congres au introdus un proiect de lege, care în prezent nu se bucură de sprijin bipartizan, care urmăreşte eliminarea termenului de prescripţie pentru infracţiunile de trafic sexual, precum cele comise de Epstein.
Epstein a fost găsit mort în celula sa dintr-o închisoare din New York în 2019, în timp ce aştepta procesul. Deşi oficial a fost declarată o sinucidere, moartea sa a stârnit ani de zile de teorii ale conspiraţiei, inclusiv unele pe care Trump însuşi le-a amplificat în timpul campaniei sale prezidenţiale din 2024.
Maxwell, care ispăşeşte o pedeapsă de 20 de ani pentru ajutorul dat lui Epstein de a abuza adolescente, a fost prezentă luni pentru o depoziţie programată în faţa comisiei de supraveghere a Camerei Reprezentanţilor din SUA, dar a refuzat să răspundă la vreo întrebare.

