Analiză: De ce planul SUA pentru petrolul Venezuelei scârțâie

Venezuela a devenit miza unui pariu geopolitic riscant. Washingtonul vorbește despre imperii energetice, în timp ce realitatea pieței globale spune o cu totul altă poveste. Între ambiție și cifre, planul lui Donald Trump începe să scârțâie chiar înainte de a porni. Maria Smarandache ne prezintă situaţia.

Capturarea lui Nicolas Maduro, pe 3 ianuarie 2026, a fost prezentată de Donald Trump drept un moment istoric. Dar adevărata miză a devenit clară imediat:  NU democrația, nu drepturile omului, ci petrolul.

„Venezuela va începe să facă bani pentru America”, a declarat liderul de la Casa Albă, promițând investiții de miliarde și controL total asupra exporturilor de țiței.

Pentru industria petrolieră planul arată ca o construcție fragilă, sprijinită pe ipoteze greșite și o piață globală care nu mai funcționează după regulile vechi.

Naționalizările operate de Hugo Chavez, începând cu 2007, au costat companiile occidentale aproximativ 60 de miliarde de dolari. Acum, Washingtonul pare decis să recupereze pierderile.

Acordul preliminar prevede transferul a 30-50 milioane barili către SUA, echivalentul a până la 3 miliarde de dolari.

Producţia de ţiţei a ţării a scăzut de la 3 milioane de barili pe zi în 2000, la 1 milion de barili în 2025.

Blocada navală americană şi lipsa subsţantelor pentru diluare pot reduce producția sub 700.000 barili pe zi în primul trimestru din 2026. Chiar și în cel mai favorabil scenariu, creșterea producţiei va fi lentă. Estimările arată un potențial de 1,5 milioane barili pe zi până la finalul lui 2027.

Vorbim de o situaţia asemănătoare cu cea a Nigeriei, nu a unui super-jucător global.

Potrivit unor surse, ar fi nevoie de investiţii de 110 miliarde de dolari pentru a readuce capacitatea de producţie a Venezuelei la cea de acum 15 ani.

Există voci din rândul mişcării MAGA care spun că prin preluarea controlului asupra petrolului venezuelean de către SUA ar putea fi afectată grav economia Chinei. Nimic mai fals, susţin însă unii experţi din domeniu.

Venezuela furnizează, în acest moment, doar 4 la sută din importurile de ţiţei ale Chinei. Mai mult decât atât, Beijingul ar avea rezerve strategice de petrol cifrate la peste 1,2 miliarde de barili. Cantitatea este suficientă pentru 110 zile fără importuri.

Controlul global prin petrol este o fantezie geopolitică. Concluzia este că Donald Trump vede petrolul în logica anilor 70: rezerve mari înseamnă putere mare.

Doar că în anii următori, cel mai probabil, puterea se va defini prin tehnologie, diversificare energetică și stabilitate instituțională.

America poate câștiga pe termen scurt câteva zeci de milioane de barili de petrol și un trofeu politic.

Dar ideea unui aşa-zis imperiu american bazat pe petrol şi construit pe ruinele Venezuelei este, potrivit experţilor, una greşită.

Ar fi o strategie a secolului trecut, aplicată într-o lume care a mers deja mai departe