Putin: Dacă ucrainenii se vor retrage din teritoriile pe care le ocupă, luptele se vor încheia. Dacă nu se retrag, le vom lua prin forță
Putin anunţă că va cere la negocierile cu delegaţia americană recunoaşterea suveranităţii ruse asupra Crimeii şi a Donbasului. Liderul de la Kremlin a mai spus că lista de 28 de puncte poate constitui baza unor acorduri cu Ucraina şi a dat asigurări că Rusia nu intenţionează să atace Europa. Aşa-numitul plan al lui Donad Trump a fost condamnat de Parlamentul European, cu o majoritate covârşitoare de voturi. Planul este văzut de europeni drept periculos pentru securitatea continentului.
La Forumul din Kârgâstan că delegaţiile rusă şi ucraineană s-au întâlniti la Abu Dhabi unde au mai stabilit un schimb de prizonieri.
Dobropilea, o localitate din Doneţk ce a scăpat până acum de cizma rusă. Situaţia se deteriorează însă de la o zi la alta. Daca ar pica Pokrovsk, această localitate devine bastionul sudic al meterezei Donbas. Oraşul, în care la începutul războiului trăiau puţin peste 27 de mii de oameni, începe să fie abandonat.
Cea mai mare distrugere a orașului Dobropillia este cauzată de bombele aeriene ghidate care zboară peste oraș aproape constant.
Dar Putin nu dă semne că ar vrea să înceteze războiul pe care îl poartă pe toate fronturile.
În plus, se plânge că sancţiunile lui Donald Trump distrug relaţia bilaterală şi ameninţă Ucraina că daca nu se retrage din poziţiile cheie, luptele vor continua. În egală măsură Putin afirmă că Rusia nu vrea să atace Europa.
Vladimir Putin: Trebuie să formulăm totul diplomatic, pentru că a spune că Rusia nu va ataca Europa este una. Ni se pare absurd. Nu am vrut niciodată, dar dacă vor să audă asta de la noi, ei bine, atunci o vom pune în scris; nicio problemă.
Kurt Volker, fost ambasador al SUA la NATO, fost reprezentant special al SUA pentru Ucraina: Cred că lucrul de reținut cel mai des și despre care nu auzim prea multe în mass-media este că Rusia se află într-o poziție mult mai slabă decât vor să ne facă să credem.
Planul de pace propus de Donald Trump a fost respins de Parlamentul European.
Dar Donald Trump doreşte un acord pe care dacă Ucraina îl va semna, atunci vor fi discutate şi garanţiile de securitate pe termen lung, cel puţin asta le-a spus secretarul de stat Marco Rubio aliaţilor.
Vladimir Putin: Dacă trupele ucrainene se vor retrage din teritoriile pe care le ocupă, atunci luptele se vor încheia. Dacă nu se retrag, le vom lua prin forță.
Putin a spus de la forumul din Kârgâstan că delegaţiile rusă şi ucraineană s-au întâlnit la Abu Dabi unde au mai stabilit un schimb de prizonieri.

