Regele Felipe, la Beijing. Spania confirmă apropierea economică de China

12 noiembrie 2025, 19:45 (actualizat 13 noiembrie 2025, 06:56)

Spania a confirmat apropierea economică de China, prin vizita la Beijing a regelui Felipe şi a reginei Letizia. O vizită care plasează Madridul în cercul puterilor europene interesate de cooperarea cu China. Regele Spaniei a depus o coroană de flori în piaţa Tienanmen, la monumentul eroilor poporului. Presa internaţională notează că Piaţa Tienanmen este mai cunoscută ca fiind locul masacrului din iunie 1989, când armata chineză a zdrobit manifestaţia pro democratică.

Vizita regelui Felipe în China are loc pe fondul eforturilor autorităţilor de la Madrid de a atrage mai multe investii chineze în Spania.

Analiştii politici subliniază că Spania este una dintre ţările occidentale prietenoase cu China, spre satisfacţia oficialilor de la Beijing.

Înainte de sosirea la Beijing, monarhul spaniol a participat la un forum economic la Chengdu, alături de ministrul spaniol al economiei.

Regele Felipe: Spania, împreună cu Uniunea Europeană, rămâne ferm angajată sistemului internaţional bazat pe legi clare, transparenţă şi respect pentru lege.

În ultima perioadă, Spania a adoptat o poziţie mai apropiată de China şi a solicitat o repoziţionare a relaţiilor comerciale cu Beijingul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite