Spania – Uruguay 1-0, Arabia Saudită – Capul Verde 0-0 la CM de fotbal. Spania câștigă grupa H, Uruguay eliminată

Muslera și tontogolul cu Spania / foto AP
27 iunie 2026, 07:02

Participantă în premieră la turneul final, Capul Verde a depășit faza grupelor, în timp ce Uruguay, echipă venită la turneul final cu o mulțime de vedete, va pleca acasă.

Puțini și-ar fi imaginat înaintea competiției situația finală din grupa H, unde Spania și-a confirmat până la urmă statutul de favorită, în timp ce dubla campioană mondială, Uruguay, părăsește turneul după doar trei meciuri. În schimb, debutanta Capul Verde se califică în 16-imi.

Uruguay avea nevoie măcar de un rezultat de egalitate cu Spania, dar a cedat la limită pe Estadio Guadalajara după o gafă copilărească a portarului Fernando Muslera. Legendarul goalkeeper sud-american și-a îngropat echipa cu trei minute înainte de pauză, când a scăpat în plasă mingea șutată de Alex Baena, un gen de execuție pe care altădată l-ar fi parat cu ochii închiși.

Antrenorul Bielsa l-a sancționat imediat pe Muslera, înlocuindu-l cu rezerva Rochet, însă elevii săi au căzut mental în actul secund, controlat de „Furia Roja”, care putea majora scorul prin Olmo, după o pasă de geniu a lui Yamal.

A rămas 1-0 până la final și astfel ibericii câștigă grupa cu 7 puncte, urmând să joace cu Austria mai departe, în timp ce Uruguay este eliminată, după două remize și o înfrângere.

Pe locul secund al grupei a terminat, uluitor, Capul Verde, africanii încheind la egalitate și cu Arabia Saudită în meciul jucat la Houston. Încă o dată portarul Vozinha a fost la înălțime, având o intervenție fantastică în prelungirile primei reprize la șutul violent al lui Kanno.

În repriza secundă, echipa lui Bubista a controlat ostilitățile, fiind aproape de gol prin Monteiro și jucătorul lui FCSB, Joao Paulo. Confruntarea s-a încheiat cu o remiză albă și astfel Capul Verde încheie pe locul secund grupa, urmând să se dueleze cu Argentina lui Messi în 16-imi.

Joao Paulo (Capul Verde, dreapta în meciul cu Arabia Saudită / foto AP

Grupa H

SPANIA – URUGUAY 1-0 (1-0)

A marcat: Baena ’42.

Stadion ”Estadio Guadalajara”, Zapopan, spectatori 45.000.

SPANIA: Simon – Llorente, Cubarsi, Laporte, Cucurella – Merino (’60 Olmo), Rodri, Pedri (’60 Ruiz) – Yamal (’76 Williams), Oyarzabal (’76 Torres), Baena (’66 Pino). Selecționer: Luis de la Fuente.

URUGUAY: Muslera (’46 Rochet) – Varela, Caceres, Olivera, Sanabria (’70 Rodriguez) – Ugarte (’45 De la Cruz) – Canobbio, Bentancur, Valverde (’57 Vinas), Araujo, Nunez. Selecționer: Marcelo Bielsa

Arbitru: Elfath (SUA).

Cartonaș roșu: Canobbio ’90.

ARABIA SAUDITĂ – CAPUL VERDE 0-0

Stadion ”Houston Stadium”, Houston, spectatori 68.000.

ARABIA SAUDITĂ: Al Owais – Abdulhamid, Al Amri, Tambakti, Boushal (’82 Al Harbi) – Mandash (’66 Al Hamdan), N. Al Dawsari, Al Khaibari (’46 Al Juwayr), S. Al Dawsari  (’66 Al Shamat)- Kanno, Al Buraikan. Selecționer: Georgios Donis.

CAPUL VERDE: Vozinha – Pina (’90 Moreira), Lopes, Borges, Joao Paulo – Lenini – Mendes (’71 Rodrigues), Duarte, Monteiro (’71 L. Duarte), Semedo (’61 Varela) – Livramento (’61 Da Costa). Selecționer: Pedro Leitao Brito „Bubista”.

Arbitru: Letexier (Franța).

Rezultate Cupa Mondială 2026:

Grupa A

Mexic – Africa de Sud 2-0, Coreea de Sud – Cehia 2-1, Cehia – Africa de Sud 1-1, Mexic – Coreea de Sud 1-0, Mexic – Cehia 3-0, Africa de Sud – Coreea de Sud 1-0.

CLASAMENT FINAL:

Mexic 9 p, Africa de Sud 4 p, Coreea de Sud 3 p Cehia 1 p

Grupa B

Canada – Bosnia 1-1, Elveția – Qatar 1-1, Elveția – Bosnia 3-0, Canada – Qatar 6-0, Elveția – Canada 2-1, Bosnia – Qatar 3-1

CLASAMENT FINAL:

Elveția 7 p Canada 4 p Bosnia 3 p Qatar 1 p

Grupa C

Brazilia – Maroc 1-1, Scoția – Haiti 1-0, Brazilia – Haiti 3-0, Maroc – Scoția 1-0, Brazilia – Scoția 3-0, Maroc – Haiti 4-2.

CLASAMENT FINAL:

Brazilia 7 p, Maroc 7 p Scoția 3 p, Haiti 0 p

Grupa D

SUA – Paraguay 4-1, Australia – Turcia 2-0, SUA – Australia 2-0, Paraguay – Turcia 1-0, Turcia – SUA 3-2, Paraguay – Australia 0-0.

CLASAMENT FINAL:

SUA 6 p, Australia 4 p, Paraguay 4 p, Turcia 3 p

Grupa E

Germania – Curacao 7-1, Coasta de Fildeș – Ecuador 1-0, Germania – Coasta de Fildeș 2-1, Ecuador – Curacao 0-0, Ecuador – Germania 2-1, Coasta de Fildeș – Curacao 2-0.

CLASAMENT FINAL:

Germania 6 p Coasta de Fildeș 6 p Ecuador 4 p Curacao 1 p.

Grupa F

Olanda – Japonia 2-2, Suedia – Tunisia 5-1, Olanda – Suedia 4-1, Japonia – Tunisia 4-0, Japonia – Suedia 1-1, Olanda – Tunisia 3-1.

CLASAMENT FINAL:

Olanda 7 p, Japonia 5 p, Suedia 4 p, Tunisia 0 p.

Grupa G

Belgia – Egipt 1-1, Iran – Noua Zeelandă 2-2, Belgia – Iran 0-0, Egipt – Noua Zeelandă 3-1

Grupa H

Spania – Capul Verde 0-0, Uruguay – Arabia Saudită 1-1, Spania – Arabia Saudită 4-0, Uruguay – Capul Verde 2-2, Spania – Uruguay 1-0, Arabia Saudită – Capul Verde 0-0.

CLASAMENT FINAL:

Spania 7 p, Capul Verde 3 p, Uruguay 2 p, Arabia Saudită 2 p.

Grupa I

Franța – Senegal 3-1, Norvegia – Irak 4-1, Franța – Irak 3-0, Norvegia – Senegal 3-2, Franța – Norvegia 4-1, Senegal – Irak 5-0.

CLASAMENT FINAL:

Franța 9 p, Norvegia 6 p, Senegal 3 p, Irak 0 p.

Grupa J

Argentina – Algeria 3-0, Austria – Iordania 2-1, Argentina – Austria 1-0, Algeria – Iordania 2-1

Grupa K

Portugalia – Congo 1-1, Columbia – Uzbekistan 3-1, Portugalia – Uzbekistan 5-0, Columbia – Congo 1-0

Grupa L

Anglia – Croația 4-2, Ghana – Panama 1-0, Anglia – Ghana 0-0, Croația – Panama 1-0

VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL MECIURILOR DE LA CUPA MONDIALĂ 2026

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite