Concert regal de caritate la Ateneul Român, de Ziua Regelui Mihai

26 October 2025, 14:46 (actualizat 26 October 2025, 22:41)

Peste 200 de mii de euro au fost strânși în urma concertului caritabil de la Ateneul Român, dar și a altor acțiuni întreprinse de Fundația Regală Margareta a României pentru bursierii programului Tinere Talente. Concertul are loc tradițional de Ziua Regelui Mihai I și este o sărbătoare regală devenită tradiție. Câțiva bursieri și foști bursieri, acum muzicieni care cântă pe marile scene ale lumii, au participat la concertul caritabil, iar alți bursieri, artiști plastici vizuali, au expus lucrările lor în foaierul Ateneului Român.

A fost o atmosferă de sărbătoare la Ateneul Român, unde Majestatea Sa Margareta şi Altețele Lor Regale, Principsa Sofia, Principesa Maria și Principele Radu au venit însoţite de nepotul lor, Principele Aimone de Savoia-Aosta, soţia şi copiii Alteței Sale Regale, membri ai Familiei Regale a Italiei.

Alături de Orchestra New Hope şi Corul Național, au cântat mezzosoprana Ramona Zaharia, supranumită de presa internaţională o “Carmen absolut ideală” și tenorul George Vîrban, fost bursier al Fundației Regale Margareta.

Soliști cântă astăzi pe marile scene ale lumii, cum ar fi Metropolitan Opera din New York, Royal Opera House din Londra sau Deutsche Oper am Rhein din Dusseldor.

Peste 450 de bursieri talentați, dar aflați în situații dificile, au beneficiat de bursele Fundației Margareta a României de-a lungul anilor.

Bursele sunt în bani, dar fundația le pune la dispoziție și cursuri gratuite cu profesori sau personalități importante din diferite medii, care le devin mentori și îi ajută să participe la concerte sau să-și expună lucrările.

An de an, ei sunt evaluați pentru a-și mențiune poziția de bursieri, așa că unii beneficiază de sprijinul fundației pe tot parcursul studiilor.

Concertul regal caritabil este unul dintre cele mai longevive și de succes evenimente de strângere de fonduri din România.

Fondurile adunate în urma evenimentului vor sprijini tineri talentați înscriși în programul Tinere Talente al Fundație Regale Margareta a României.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite