Trump evită să se pronunțe asupra soluției cu două state: Vorbim despre reconstrucția Gazei, nu despre un stat sau două state

14 October 2025, 14:50 (actualizat 14 October 2025, 15:00)

Incertitudinea planează asupra viitorului apropiat al Fâșiei Gaza. Mai mulți liderii mondiali s-au reunit luni, în Egipt, pentru a discuta fazele ulterioare ale planului în 20 de puncte al lui Donald Trump pentru o pace pe termen lung în enclavă. Mai sunt însă multe aspecte de lămurit. Printre acestea, modul în care va fi guvernată Fâșia Gaza, în mare parte distrusă după război, dar și cum se va realiza dezarmarea Hamas și retragerea Israelului din teritoriu.

Președintele Donald Trump, alături de alți lideri din Orientul Mijlociu, a semnat luni acordul de încetare a focului în Gaza. Documentul, despre care președintele Statelor Unite a spus că va pune bazele viitorului Gâzei, nu a fost făcut public.

Ce conține documentul de pace semnat de Trump la summitul din Egipt

Președintele Trump și liderii Turciei, Qatarului și Egiptului au semnat luni, la summitul din stațiunea egipteană Sharm El Sheikh, o declarație de pace care stabilește o viziune înaltă pentru pace și securitate în Orientul Mijlociu, dar îi lipsesc pașii concreți pentru realizarea acesteia, notează The Wall Street Journal.

După semnare, liderul de la Casa Albă și-a exprimat încrederea în durabilitatea acordului care este menit să aducă pacea pe termen lung și reabilitarea enclavei.

Donald Trump: A durat 3.000 de ani ca să ajungem în punctul ăsta. Îți vine să crezi? Și va rezista. Va rezista. Acesta este Orientul Mijlociu. Este cel mai mare și mai complicat acord. Și, de asemenea, este locul care ar putea duce la probleme enorme, cum ar fi al Treilea Război Mondial. Mereu se vorbea despre faptul că al Treilea Război Mondial va începe în Orientul Mijlociu, dar asta nu se va întâmpla.

Donald Trump, în Egipt: Este o zi extraordinară pentru lume și Orientul Mijlociu. A durat 3 000 de ani să ajungem aici

Donald Trump a semnat luni, în Egipt, planul pentru încheierea războiului din Gaza, în faţa a peste 30 de lideri de pe mai multe continente, reuniţi la un summit în staţiunea Sharm el-Sheikh. Preşedintele american le-a mulţumit celor care au contribuit la încheierea conflictului din Gaza şi a subliniat că este “o zi formidabilă Pentru Orientul Mijlociu”.

Referindu-se la viitorul politic al Palestinei, Trump a spus că va decide în această privinţă în coordonare cu alte țări. El a evitat să se pronunțe în favoarea unei soluții cu două state pentru Israel și Palestina.

În dialogul pe care l-a purtat cu presa la bordul aeronavei Air Force One, după plecarea din Egipt, președintele american a pus accent pe reconstrucția Gazei.

Donald Trump: “Vorbim despre reconstrucția Gazei. Nu vorbesc despre un singur stat sau două state. Vorbim despre reconstrucția Gazei.”

Jurnalist: Sunteți mulțumit? Adică, unii oameni ar putea spune că pare prematur să se spună că este pace în întregul Orient Mijlociu, știți, 3000 de ani de pace?”

Donald Trump, președintele SUA: “Vreți ca și mai mulți oameni să fie uciși? Vreți ca încă 300.000-400.000 de oameni să fie uciși?”

Faza inițială a planului de pace propus de Washington a inclus predarea ostaticilor israelieni, eliberarea prizonierilor palestinieni, o retragere parțială a forțelor israeliene și încetarea ostilităților în Gaza.

Preşedintele francez a explicat care sunt măsurile stabilite la summitul din Egipt pentru menţinerea securităţii în Gaza.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: Există unanimitate pentru adoptarea unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU între noi, şi apoi, am vorbit cu preşedintele Trump şi cu secretarul de stat Rubio pentru a avansa în acest sens, cu toţii vom lucra la asta, pentru a avea o rezoluţie care să permită reglarea situaţiei şi crearea unui cadru care va permite, de asemenea, mai multor forţe internaţionale să intervină pentru sprijin. În paralel, evident, forţele de poliţie şi forţele de securitate internă ale Autorităţii Palestiniene vor fi dislocate.

Lideri din 30 de țări, din Europa și Orientul Mijlociu, au participat luni la summitul din Egipt privind viitorul păcii în Gaza și Orientul Mijlociu. La eveniment nu au fost prezenți niciun reprezentant al Israelului sau al Hamas. A fost prezent președintele Autorității Naționale Palestiniene, Mahmoud Abbas.

Trump proclamă „sfârșitul războiului din Gaza” și vizează pacea cu Iranul. Întâlnire cordială cu Mahmoud Abbas

Donald Trump și-a reafirmat angajamentul pentru pacea în Orientul Mijlociu, salutând „sfârșitul războiului din Gaza” și anunțând o nouă eră de cooperare între Israel, statele arabe și, posibil, Iran. Un moment surprinzător al summitului pentru Gaza din Egipt a fost întâlnirea sa cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas – prima din ultimii opt ani – la doar două săptămâni după ce Trump îi interzisese accesul în New York și la Adunarea Generală a ONU. Cei doi și-au strâns mâna, într-un gest simbolic care a marcat o schimbare majoră de ton în politica americană față de Palestina.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite