Fost șef al serviciilor de securitate israeliene, despre planul de pace din Gaza: Are mai multe găuri decât un cașcaval

Fostul șef al serviciilor de securitate israeliene crede că singura cale spre pace durabilă este soluția celor două state. Ami Ayalon a fost unul dintre șefii serviciilor de informații care au purtat pe umeri responsabilitatea enormă a securității statului încă de la înființare, apărându-l împotriva vecinilor arabi ostili și a grupărilor militante palestiniene.

Reconstrucția Gazei necesită fonduri de 70 de miliarde de dolari. Volumul molozului din enclavă, egal cu 13 piramide

Incertitudinea planează asupra Fâșiei Gaza, chiar dacă președintele Donald Trump insistă că războiul s-a încheiat. Deși 30 de lideri mondiali au semnat ieri un acord care vizează pacea în Orientul Mijlociu, nu există un calendar pentru mai multe discuții la nivel înalt, deoarece punctele cheie rămân nerezolvate. Printre acestea se numără modul în care va fi guvernată Fâșia Gaza, în mare parte distrusă după război, precum și modul în care se va realiza dezarmarea Hamas și retragerea Israelului din teritoriu.

Israel și Palestina: Istoria conflictului, explicată

Conflictul dintre Israel și poporul palestinian este una dintre cele mai vechi și mai violente dispute din lume. Originile sale merg în urmă cu mai bine de un secol.

Ultima Oră

Cele mai citite