Ursula von der Leyen: Europa trebuie să lupte pentru independența sa, trebuie să investească mai mult în securitate și apărare
Europa trebuie să lupte pentru independență într-o lume ostilă, a declarat şefa Comisiei Europene în fața europarlamentarilor reuniți la Strasbourg pentru discursul privind starea Uniunii. Trebuie să fim vigilenți, întrucât ne confruntăm cu o lume dominată de ambiții și războaie imperiale, a adăugat Ursula von der Leyen în plenul Parlamentului.
Oficialul european a reafirmat sprijinul ferm pentru Ucraina şi a subliniat importanța investițiilor în securitate şi apărare, menite să întărească flancul estic al blocului comunitar în fața amenințării ruse.
În fața europarlamentarilor reuniţi la Strasbourg, Ursula von der Leyen a făcut apel la unitate, pentru a răspunde unei lumi dominate de războaie și ambiții imperiale. Şefa Comisiei Europene a reafirmat solidaritatea deplină cu Ucraina şi a anunțat pregătirea celui de-al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei.
Ursula von der Leyen, președinta CE: Lucrăm împreună cu partenerii noştri la cel de-al 19-lea pachet de măsuri. Studiem mai ales accelerarea ritmului privind renunțarea la combustibilii fosili din Rusia. Avem în vizor și “flota din umbră” a Rusiei, precum și țările terțe prin care face comerț.
Ursula von der Leyen a îndemnat la investiții sporite în securitate și apărare. Acestea vizează consolidarea flancului estic al Uniunii în fața ameninţării ruse şi a provocărilor globale actuale.
Ursula von der Leyen, președinta CE: Liniile de luptă pentru o nouă ordine mondială, bazată pe putere, sunt trasate chiar acum. Așadar, Europa trebuie să lupte pentru locul său, într-o lume în care multe mari puteri sunt fie ambivalente, fie, în mod evident, ostile.
Pe plan extern, şefa Comisiei Europene a anunțat un pachet de măsuri împotriva Israelului, în contextul conflictului din Gaza. Acesta prevede sancționarea unor miniștri extremiști și suspendarea parțială a acordului de asociere, prin care Israelul beneficiază de relații comerciale privilegiate cu Uniunea.
Totodată, von der Leyen a apărat acordul comercial cu Statele Unite, criticat de o parte dintre oficialii europeni. Ea susţine că documentul aduce stabilitate și avantaje pentru companiile europene și previne un război comercial transatlantic.

