Germania va investi 10 miliarde de euro în protecția civilă, până în 2029
Guvernul german intenționează să investească 10 miliarde de euro (12 miliarde de dolari) în protecția civilă și gestionarea dezastrelor până în 2029, a anunțat ministrul de Interne, Alexander Dobrindt, într-un interviu acordat publicației Bild.
„Modernizăm protecția civilă”, a afirmat Dobrindt, în interviul apărut duminică.
Planurile vin pe fondul tensiunilor geopolitice crescânde, precum și al amenințărilor extremismului și al așa-numitelor atacuri hibride, care ar putea include, de exemplu, atacuri asupra rețelei electrice și campanii de dezinformare.
Un Pact de protecție civilă prevede: sirene pentru alertarea populației, sisteme digitale de avertizare pe telefoanele mobile, noi adăposturi, aproximativ 1.500 de vehicule pentru stingerea incendiilor, servicii de ambulanță, centre de comandă mobile și echipamente grele.
Potrivit datelor Bild, inițiativa include exerciții de simulare a dezastrelor efectuate de către armată, de serviciile de salvare, de Agenția Federală pentru Ajutor Tehnic și de organizațiile specializate în acordarea de ajutor.
După invadarea pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, în 2022, guvernul german a decis să modernizeze sistemul adăposturilor publice, reamintește Reuters.
Germania are 579 de adăposturi pentru aproximativ 480.000 de persoane. Multe dintre acestea nu au mai fost utilizate din vremea Războiului Rece.

