Reprezentanții Blocului Național Sindical, discuții cu vicepremierul Dragoș Anastasiu. Sindicatele denunţă reforma companiilor de stat

23 July 2025, 14:33 (actualizat 23 July 2025, 18:58)

Sindicatele denunţă reforma companiilor de stat, anunţată de Guvern. E necesară curăţenia în acest sector, dar Executivul nu va avea curajul să o ducă la bun sfârșit, spun liderii de sindicat, care, în plus, acuză statul de comportament golănesc. Însă analiștii susțin că e o evoluție pozitivă, în special reducerea indemnizațiilor membrilor Consiliilor de Administrație, considerate nejustificat de mari.

La finalul discuțiilor pe care le-au avut la Guvern cu vicepremierul Dragoș Anastasiu despre impactul măsurilor anunțate cu privire la companiile de stat, liderii sindicatelor s-au declarat nemulțumiți. Chiar dacă intenția Guvernului de a reforma aceste societăți e lăudabilă, sindicaliștii nu cred că va fi dusă la bun sfârșit.

Dumitru Costin, preşedintele BNS:Trebuie evaluată companie cu companie. Ar trebui ca în termen de trei luni de zile să se facă curățenie la nivelul tuturor societăților comerciale. Acum peste tot avem oameni aleși politic. Statul golan zice ce bine ar fi să transporți gratis studenții și pensionarii și dau bani. Niciodată nu îmi dai nivelul de subvenție care era stabilit prin lege și ieși senin și declari 700 de milioane pierderi. Tu m-ai furat cinci ani cu legea în față.

PSD pune condiții pentru pachetul al doilea de măsuri. Analist: Miza este una politică

Social-democrații pun condiții pentru adoptarea celui de-al doilea pachet de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, care vizează companiile de stat, administrația publică locală și sistemul sanitar. Președintele PSD, Sorin Grindeanu a cerut, în ședința Coaliției, îndreptarea unor decizii fiscale din primul pachet asunmat de guvern și identificarea unor formule pentru continuarea investițiilor prin programul Anghel Saligny. Analistul politic Cristian Pîrvulescu consideră că miza este mai degrabă una politică decât economică.

Alți lideri de sindicat consideră că măsurile propuse de Guvern pentru întreprinderile de stat ar putea fi invalidate de Curtea Constituțională.

Bogdan Hossu, preşedintele CNS Cartel Alfa:Cea mai simplă care este evidentă a fost chestiunea cu impozitarea diferită pentru pensiile speciale, care a căzut la Curtea Constituțională. Același lucru s-ar putea să se întâmple, de exemplu, și în domeniul modificărilor legate de contractele de management a Consiliilor de Administrație. Trebuie o analiză mult mai pragmatică.

CITEȘTE și: Bogdan Hossu: Vom fi împinşi la grevă generală, depinde ce va face acest Guvern până în septembrie

Companiile de stat realizează profituri mai mici decât cele private peste tot în lume, spun analiștii economici. Un motiv este că rolul acestor companii nu este doar să maximizeze profitul, ci și să ofere servicii publice. Un altul e însă administrarea deficitară. Prin urmare, modificarea indicatorilor de performanță și reducerea numărului, dar și a indemnizațiilor membrilor consiliilor de administrație ale companiilor de stat sunt măsuri necesare.

Cristian Năsulea, profesor de economie mondială:Multe dintre aceste companii au fost create ca să existe o justificare pentru acordarea acestor indemnizații la un nivel mult mai mare decât ar fi justificat de activitatea companiilor. În mediul privat, pentru că investitorii vor să obțină profit, avem rezultate mai bune, companiii mai bune pentru că există o aliniere între modul în care au fost create niște companii și modul în care sunt adimnistrate.

Printre măsurile anunțate de Ilie Bolojan și Dragoș Anastasiu în privința companiilor de stat mai sunt introducerea unui consiliu consultativ neremunerat, criterii stricte pentru selectarea experților independenți, sancțiuni mai dure pentru probleme în procesul de selecție și limitarea la un singur consiliu de administrație pentru funcționarii publici.

Sindicatele sunt nemulțumite și de propunerile privind sistemul de învățământ. Impactul economic al măririi normei profesorilor sau scăderii plații cu ora nu va depăși 0,2% din PIB, dar efectele asupra profesorilor vor fi dureroase, spun sindicaliștii din educație.

Simion Hăncescu, preşedintele FSLI: ”Am cerut astăzi foarte clar să se amâne cu cel puţin un an de zile, pentru că a mări norma didactică acum, conform simulărilor făcute, înseamnă dezastru şi nu folosesc cuvinte mari. Sunt foarte mulţi profesori cărora nu li se poate asigura norma de 20 de ore. Ministrul Educaţiei, le-a recomandat să facă naveta, să meargă acolo unde găsesc ore, adică vor fi costurile din navetă mai mari decât cele două ore.”

Măsurile vor duce la pierderea a 10 mii de posturi din sistem, susțin sindicatele, care amenință cu un protest de 30 de mii de oameni chiar în prima zi de școală dacă nu se revine asupra setului de propuneri din educație.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite