Subiecte – Evaluarea Națională 2025. Texte din „Toate pânzele sus!” de Radu Tudoran și „Spre Polul Sud” de Emil Racoviță, eseu despre o întâmplare din excursie
Elevii de clasa a VIII-a au susținut astăzi proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale, sesiunea 2025, varianta extrasă fiind numărul 7. Subiectele au inclus două texte suport — un fragment narativ din Toate pânzele sus! de Radu Tudoran și un text informativ semnat de Emil Racoviță, extras din Spre Polul Sud.
La primul subiect, candidații au avut de răspuns la întrebări de înțelegere a textului, de analiză a caracterelor și de redactare a unor enunțuri pe baza conținutului. Printre cerințe s-au numărat identificarea trăsăturilor unui personaj, formularea unui punct de vedere argumentat și asocierea textului literar cu o altă lectură cunoscută.
Subiectul al doilea a constat într-un eseu narativ de minimum 150 de cuvinte, având ca temă o întâmplare petrecută într-o excursie. Elevii au fost solicitați să includă o secvență descriptivă și una dialogată, ceea ce le-a oferit libertate de exprimare și posibilitatea de a-și demonstra creativitatea și coerența în scris.
Ministerul Educației va publica baremele de la proba scrisă la ora 15:00.
Probele scrise din cadrul evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2024-2025 au început astăzi cu examenul scris la limba și literatura română.
Potrivit datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, au fost înscrişi pentru susţinerea acestui examen, organizat în 3.190 de unităţi de învăţământ/centre de examen, peste 159.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a.
Accesul elevilor în unităţile de învăţământ sau în centre de examen este permis în intervalul 8:00 – 8:30. Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid, precizează reprezentanţii ministerului într-un comunicat.
Probele încep la ora 9:00, când elevii vor primi broşura cu subiectele.
Pentru fiecare probă scrisă sunt alocate două ore pentru rezolvarea subiectelor (120 de minute), calculate după completarea casetei de identificare.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind desfăşurarea evaluării naţionale.
Numărul va fi disponibil în zilele în care au loc probele scrise, între orele 8:00 – 16:30 (luni şi miercuri), respectiv 8:00 – 14:00 (vineri).
Calendarul tuturor probelor este: 23 iunie – limba şi literatura română; 25 iunie – matematică; 27 iunie – limba şi literatura maternă
Primele rezultate vor fi afişate (online şi în şcoli/centre de examen) în data de 3 iulie, până la ora 12:00. Ulterior, în intervalul orar 14:00 – 18:00, pot fi vizualizate lucrările scrise şi pot fi depuse contestaţiile. Acest proces continuă şi în zilele de 4 şi 5 iulie.
Candidaţii pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Naţională. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoţit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestaţiilor nu este condiţionată de vizualizarea lucrărilor. În aceeaşi măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul să depună contestaţie.
Elevii care depun/transmit contestaţii completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor minori.
Rezultatele finale vor fi afişate joi, 10 iulie.
Comunicarea rezultatelor se realizează anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Codurile individuale sunt distribuite elevilor pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

