UE: O schimbare de regim în Iran nu face parte din poziția comună. Diplomația este cea care ar trebui să prevaleze pentru a se obține o pace durabilă
Uniunea Europeană (UE) a subliniat miercuri că o schimbare de regim în Iran nu face parte din poziția sa comună cu privire la conflictul din regiune și a insistat că diplomația este cea care ar trebui să prevaleze pentru a se obține o pace durabilă, iar nu acțiunea militară, informează EFE.
‘Să fim clari, schimbarea de regim nu face parte din poziția convenită de UE‘, a subliniat un purtător de cuvânt al șefei diplomației europene, Kaja Kallas, în timpul conferinței de presă zilnice a Comisiei Europene (CE).
Purtătorul de cuvânt, Anouar El Anouni, a răspuns astfel unei întrebări despre poziția UE față de o posibilă schimbare de regim la Teheran în cazul în care Statele Unite ar ajunge să se implice în conflictul dintre Israel și Iran, iar conducătorul său suprem, ayatollahul Ali Khamenei, ar fi ucis.
Anouni a asigurat că UE este angajată într-o ‘abordare politică globală față de Iran pentru a trata toate problemele care ne îngrijorează‘ și ‘ținând cont de toate opțiunile pe care le avem la dispoziție, inclusiv sancțiuni‘.
‘De aceea, abordarea noastră este critică atunci când este necesar și dispusă să se implice atunci când interesele se aliniază‘, a explicat el.
La întrebarea dacă UE crede că Iranul trebuie să se supună necondiționat, așa cum a sugerat Washingtonul, purtătorul de cuvânt a subliniat că ‘diplomația trebuie să prevaleze, iar securitatea durabilă se construiește prin diplomație și nu prin acțiune militară‘.
În plus, a subliniat că UE a cerut ‘ambelor părți să respecte dreptul internațional’și a reamintit că Kaja Kallas este în contact strâns și se coordonează cu interlocutorii săi, care includ atât Israelul cât și Iranul, precum și Statele Unite, și că ‘se activează și se deschid toate canalele necesare’ pentru comunicare.
Astfel, poziția statelor membre UE constă în transmiterea de mesaje de dezescaladare și apeluri la reținere, precum și de respectare a dreptului internațional, a subliniat El Anouni, care a a subliniat că Europa ‘a fost întotdeauna clară în legătură cu faptul că Iranul nu trebuie să dezvolte sau să se doteze cu arme nucleare, și în timp ce am îndemnat continuu Iranul să oprească escaladarea nucleară, Iranul a dezvoltat capacitatea sa nucleară cu nerespectarea angajamentelor sale în temeiul Tratatului de Neproliferare’.
În acest context, a reamintit că Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat săptămâna trecută că Iranul nu și-a respectat angajamentele, ceea ce reprezintă ‘o amenințare nu doar pentru Israel, ci și pentru regiune’, a subliniat Anouar El Anouni. Preluare Agerpres

