Zeci de simpatizanţi ai opoziţiei din Bulgaria au protestat faţă de renunţarea la moneda naţională
Zeci de simpatizanţi ai opoziţiei din Bulgaria au protestat în capitala Sofia, faţă de renunţarea la moneda naţională, Leva şi aderarea la Euro. Bulgaria va adopta oficial euro de la 1 ianuarie anul viitor, după ce oficialii Uniunii Europene au aprobat cererea autorităţilor de la Sofia. Proteste asemănătoare au mai avut loc la Burgas şi Varna.
Reprezentanţii opoziţiei din Bulgaria sunt nemulţumiţi că se renunţă la moneda naţională leva şi că se va trece la euro, fără să fie organizat un referendum în acest sens.
De asemenea, mulţi bulgari se tem că prin adoptarea euro vor creşte preţurile la cele mai multe produse. Ca şi în alte cazuri, manifestanţii şi-au vărsat nervii pe presă.
Se ştiu foarte multe, deja. Televiziunea nu are ce căuta aici.
– De ce?
– Pentru că nu spuneţi adevărul.
Alţii dau ca exemplu Marea Britanie, care nu a adoptat nici euro şi a ieşit din Uniunea Europeană.
Nimeni nu spune de ce Polonia, care e cea mai prosperă ţară, în prezent, nu şi-a schimbat moneda.
De ce Anglia nu şi-a schimbat moneda? A şi ieşit din Uniunea Europeană.
Miercurea trecută, oficialii Uniunii Europene au dat unda verde aderării Bulgariei la moneda euro, de la 1 ianuarie anul viitor.
Astfel, Bulgaria devine al 21-lea membru al zonei euro, dintre cei 27 de membri ai Uniunii Europene.
Între timp, mai urmează doar acordul final al consiliului financiar al Uniunii Europene, pe 8 iulie, iar rezoluţia privind aderarea Bulgariei la euro va fi votată în plenul parlamentului european în aceeaşi zi.

