Trump anunță negocieri, Putin pune condiții: încetarea focului în Ucraina, tot departe
Cu o solicitare de negocieri înainte de o încetare temporară a focului în Ucraina, Vladimir Putin tocmai i-a arătat lui Donald Trump cât de puţin are nevoie de el, comentează în această dimineaţă presa de peste Ocean, după mult aşteptata convorbire telefonică dintre cei doi.
Negocierile privind un potenţial armistiţiu temporar vor începe imediat, a decretat Trump. Moscova are însă altă părere: vorbeşte despre un text unificat pentru un Memorandum de pace și încetare a focului, fără niciun termen limită pentru elaborarea sa.
Diavolul se ascunde în detalii, a transmis Kremlinul, în declaraţii publicate în această dimineaţă de presa din Rusia.
Dacă şi cât s-a schimbat poziţia Moscovei după apelul telefonic al lui Donald Trump, transmite Liviu Iurea, corespondentul TVR în Federaţia Rusă.
Spre deosebire de ce a făcut în urmă cu o săptămână și ceva, în noaptea aceea de 11-12 mai, când chiar și la ora două-noaptea era foarte vioi și zâmbitor, când a făcut acea declarație în care a propus negocieri directe între Rusia și Ucraina, ieri după amiază, spre seară, după ce a ieșit în fața presei, după acele trei ore de discuții telefonice cu Donald Trump, Vladimir Putin era mai abătut, nu prea era în apele lui, așa cum știm noi.
Deci probabil că discuția nu s-a desășurat așa cum și-ar fi dorit.
Însă, din declarațiile pe care le-a făcut în fața presei, spunea clar că au convenit Statele Unite și Rusia la lansarea unei încercări de a stabili o foaie de parcurs, un memorandum spre o pace durabilă care să cuprindă și condițiile în care încetarea focului poate să aibă loc pe frontul din Ucraina.
Ca o concluzie, vedem că Vladimir Putin în niciun caz nu va fi de acord cu o încetare necondiționată a focului, fie iar și pentru trei zile, fie iar și pentru o lună sau jumătate de an, dacă condițiile impuse și enunțate la negociările de la Istanbul nu vor fi puse în aplicare.
Cum am aflat ulterior la finalul întâlnirii de la Istanbul, Rusia pentru o încetare a focului, măcar pentru 30 de zile, vrea ca armata ucrainană să fie retrasă din toate cele patru regiuni ucrainene anexate de Rusia în toamna anului 2022. Iar statele occidentale, Statele Unite, să nu mai sprijine pe această durată armata ucrainiană financiar și militar.
Deci acestea sunt principalele, cele două condiții esențiale pe care le-a impus Rusia la încercarea de a relua negociile de pace de la Istanbul.
Se pare că se bate pasul pe loc. Aseara a fost acea discuție telefonică între Donald Trump și Vladimir Putin.
Pare că Donald Trump l-a înțeles pe Vladimir Putin. Așa că, din câte am văzut noi, Statele Unite amână aplicarea următorului pachet de sancțiuni din punctul de vedere al statelor Unite și lasă doar Uniunea Europeană să introducă al 17-lea pachet de sancțiuni, care se vrea, evident, ca și toate celelalte care au fost aplicate până acum, să îngenuncheze Rusia și din punct de vedere economic, financiar și militar.

