Fotbal: A doua retrogradată directă din Superliga se va decide în ultima etapă, Slobozia sau Sepsi?
Unirea Slobozia și Sepsi Sf. Gheorghe se vor duela săptămâna viitoare pentru ultimul loc de baraj, după ce ambele au câștigat vineri meciurile din penultima etapă a Play-out-ului.
Echipa din Ialomița n-a avut nicio problemă în deplasarea de la Buzău cu Gloria, unde gazdele, deja retrogradate, au folosit mai mulți juniori. Unirea s-a impus cu 3-0 prin dubla lui Purece și golul lui Vojtus, astfel că menține suspansul până în ultima rundă, când o victorie pe teren propriu împotriva lui Sepsi ar însemna evitarea retrogradării directe în Liga a 2-a.
Covăsnenii au câștigat cu emoții duelul cheie cu FC Botoșani. Siger a deschis scorul după un corner, iar Matei a reușit un gol spectaculos cu un șut din afara careului (bară-gol) pentru prima victorie a lui Sepsi în play-out.
În etapa finală, Slobozia – Sepsi, Botoșani – Hermannstadt, Poli Iași – Petrolul, meciuri care vor stabili a doua echipă retrogradată și cele două formații care vor disputa barajul pentru rămânerea în prima ligă.
Play-off, etapa a 8-a:
”U” Craiova – CFR Cluj (sâmbătă, ora 20:30)
”U” Cluj – FCSB (duminică, ora 20:30)
Dinamo – Rapid (luni, ora 21:00)
Play-out, etapa a 8-a:
Gloria Buzău – Unirea Slobozia 0-3 (Purece ‘1, ’54, Vojtus ’67)
Sepsi – FC Botoșani 2-0 (Siger ’71, Maier ’81)
Farul – UTA (sâmbătă, ora 15:00)
Hermannstadt – Poli Iași (sâmbătă, ora 17:30)
Petrolul – Oțelul (luni, ora 18:00)
Clasament play-out:


