Israelul prezintă o contrapropunere pentru încetarea focului în Gaza și extinde bombardamentele în sudul enclavei palestiniene
Biroul prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu a confirmat sâmbătă că a prezentat o contrapropunere mediatorilor, ‘în deplină coordonare cu Statele Unite’, pentru eliberarea ostaticilor și încetarea focului în Fâșia Gaza, informează EFE, preluată de Agerpres.
‘Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a susținut ieri o serie de consultări în urma propunerii primite de la mediatori. În ultimele ore, Israelul și-a prezentat contrapropunerea mediatorilor în deplină coordonare cu Statele Unite’, se arată în comunicat.
Anunțul Israelului vine după ce, sâmbătă, Hamas a declarat că este ‘dispus să elibereze un număr mic de ostatici’ atât timp cât guvernul Netanyahu garantează încetarea focului pentru sărbătoarea Eid al Fitr, care începe mâine și marchează sfârșitul Ramadanului, luna sfântă a islamului, a confirmat pentru EFE o sursă egipteană apropiată de negocieri.
Potrivit presei locale, care citează o sursă israeliană apropiată negocierilor, această nouă propunere egipteană are în vedere o încetare a focului de 50 de zile și predarea a cinci ostatici vii.
Printre ostaticii pe care Hamas i-ar elibera, potrivit sursei egiptene, s-ar număra soldatul israeliano-american Edan Alexander, 21 de ani, o cerere a președintelui Donald Trump care, în același timp, s-ar fi angajat să abordeze reluarea dialogului pentru a obține ‘o încheiere permanentă a luptei’.
Oboseala locuitorilor din Fâșia Gaza după mai bine de un an de război s-a reflectat în ultimele zile în proteste fără precedent organizate în diferite părți ale enclavei palestiniene împotriva regimului Hamas și pentru încheierea atacurilor israeliene.
În enclava palestiniană mai sunt 59 de ostatici (Israelul estimează că aproximativ 20 dintre ei sunt morți) în mâinile milițiilor palestiniene și a căror predare fusese avută în vedere în a doua fază a acordului de încetare a focului pe care Israel l-a blocat la începutul lunii martie.
Sâmbătă, armata israeliană a anunțat că a extins raidurile și bombardamentele la Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, pentru a intensifica lupta împotriva grupărilor palestiniene Hamas și Jihadul Islamic palestinian.
Într-un comunicat, forțele armate israeliene au indicat că și-au extins operațiunile în Al Khanina din Rafah, unde au demontat infrastructura Hamas, continuând în același timp bombardamentele împotriva acestei organizații și a Jihadului Islamic palestinian.
Autoritățile israeliene au declarat că acțiunile armatei sale au ucis zeci de ‘teroriști’, inclusiv unii care au lansat rachete în Israel.
Israelul a asigurat, de asemenea, că a dezactivat lansatoare de rachete și depozite de arme.
Ministerul Sănătății din Gaza a raportat sâmbătă că bombardamentele israeliene din ultimele 24 de ore au provocat moartea a 25 de palestinieni și rănirea altor 70.
Reluarea bombardamentelor de către Israel pe 18 martie a provocat deja moartea a 921 de persoane și rănirea altor peste 2.000, potrivit cifrelor furnizate de Ministerul Sănătății din Gaza.
În total, de la începutul ofensivei israeliene în octombrie 2023 împotriva enclavei, au fost uciși 50.277 de palestinieni, majoritatea femei și copii, în timp ce bilanțul răniților se ridică la 114.095, potrivit aceleași surse.

