Zelenski a discutat cu președintele Emiratelor despre cooperarea economică. Următoarea oprire, Arabia Saudită
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a discutat, luni, la Abu Dhabi cu președintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), Mohammed bin Zayed, despre cooperarea economică între cele două țări, a informat agenția oficială a Emiratelor, WAM, preluată de AFP.
ACTUALIZARE În cursul întrevederii, Mohammed bin Zayed a subliniat necesitatea de ‘a construi parteneriate eficace cu țările lumii’, a transmis WAM.
El a evocat de asemenea ‘importanța de a se ajunge la soluții pașnice la crizele’ din lume, în timp ce Volodimr Zelenski a mulțumit EAU pentru ‘contribuția’ la recentul schimb de prizonieri între Ucraina și Rusia.
Cu ocazia vizitei lui Zelenski, EAU și Ucraina au semnat un ‘acord de parteneriat economic’.
Zelenski nu a făcut nicio referire la contactele dintre Moscova şi Washington planificate să se desfăşoare în Arabia Saudită pentru a promova un proces de negocieri pentru încheierea războiului din Ucraina.
Preşedintele ucrainean a anunţat în weekend că va călători în curând în Arabia Saudită şi a explicat că vizita sa nu are nicio legătură cu negocierile, ci survine ca urmare a unei invitaţii adresate de Riad pentru a discuta despre relaţiile bilaterale.
Zelenski a adăugat că nu a primit nicio invitaţie de a stabili un contact cu ruşii.
În Arabia Saudită se află ministrul economiei ucrainean, Iulia Sviridenko. După cum a explicat Sviridenko pe reţelele de socializare, prezenţa sa în ţara din Golf are misiunea de a pregăti un forum care va avea loc în luna mai pentru promovarea exporturilor agricole ucrainene către Arabia Saudită.
Ucraina a cerut ca, înaintea organizării oricărei întâlniri cu liderii ruşi, SUA şi Uniunea Europeană să ajungă la un acord în privinţa unui plan.

