Klaus Iohannis și Traian Băsescu au votat viitorul președinte
Actualul preşedinte al României, Klaus Iohannis, şi fostul preşedinte Traian Băsescu au votat şi ei pentru viitorul preşedinte al ţării. Dacă fostul şef de stat a discutat cu jurnaliştii şi chiar a glumit cu ei, Klaus Iohannis a preferat tăcerea.
Preşedintele Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din Bucureşti, puţin după ora 10 dimineaţa. De data aceasta, el a venit singur, fără soţie. Flancat de agenţi ai Serviciului de Pază şi Protecţie, şeful statului a evitat contactul cu presa şi a plecat fără să să răspundă la vreo întrebare. Pe de altă parte, fostul preşedinte Traian Băsescu a dat declaraţii şi chiar a glumit cu ziariştii.
Klaus Iohannis a fost întrebat ce mesaj le transmite românilor, după ce a votat pentru alegerile prezidenţiale şi pentru referendumul din Bucureşti.
“Să poftească toţi la vot!”, a răspuns preşedintele Iohannis.
Şeful statului şi-a exercitat opţiunea electorală la o secţie de la Liceul “Jean Monnet” din Bucureşti.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare.
El a fost întrebat ce mesaj le transmite românilor.
”Eu îi rog să vină la vot, nimic altceva. Şi să opteze pentru ce vor în continuare. Altceva nu am ce să le spun”, a afirmat Traian Băsescu.
Întrebat dacă va vota cu sufletul 100% pentru un candidat, Traian Băsescu a răspuns, râzând: ”Votez cum vreau eu”.
Klaus Iohannis și Traian Băsescu au, fiecare, câte două mandate de președinte al României. Cel de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis se va încheia, oficial, la 20 decembrie 2024.

