Pericolul nu a trecut, debitele apelor sunt încă în creștere. Purtător de cuvânt Apele Române: Zona Galațiului rămâne una vulnerabilă și expusă riscului
Sunt în vigoare alerte transmise de hidrologi pentru multe județe din țara, de cod galben, portocaliu și chiar roșu în județele Vaslui și Galați. Ana Maria Agiu, purtător de cuvânt Apele Române, trage atenția că pericolul nu a trecut, debitele apelor sunt încă în creștere.
Cea mai vulnerabilă zonă este cea care a fost afectată de inundațiile anterioare, de aceea s-a recurs la evacuarea persoanelor din acele zone.
În acest moment, nu s-au produs precipitații semnificative în zona județului Galați, însă așteptăm în continuare cantități de precipitații exact în zonele unde oamenii au suferit deja, din acest moment este nevoie de o mobilizare exemplară în zona respectivă și am văzut că acest lucru s-a întâmplat. Oamenii să asculte de autorități pentru că riscul de inundații nu a scăzut, dimpotrivă se menține cel puțin până mâine la ora 10.00 pe râurile din bazinele hidrografice Bârlad, afluenții mici din județele Vaslui și Galați și pe Prut, afluenții din sectorul din aval de confluență pârâului Elan, dar și pe râul Siret afluenții e stânga aferenți sctorului naval de stație hidrometrică Lungoci, din județul Galați. Zona Galațiului rămâne una vulnerabilă și expusă riscului, a declarat la TVR INFO, Ana Maria Agiu, purtător de cuvânt Apele Române.
Sunt în vigoare atenționări, cod roșu, portocaliu și galben, valabile până marți dimineață pentru mai multe bazine hidrografice, iar luni dimineață au fost emise avertizări noi.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până marţi la prânz, pe cursuri de apă din judeţele Galaţi şi Vaslui, precum şi pe râurile din Dobrogea.
Potrivit sursei citate, pe durata alertei Cod portocaliu, în intervalul 30 septembrie, ora 12:00 – 1 octombrie, ora 12:00, se vor semnala scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, pe râurile din bazinele hidrografice: Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Elan (judeţele: Vaslui şi Galaţi), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele: Tulcea şi Constanţa).
În acelaşi timp, până marţi, la ora 12:00, va fi în vigoare un prim Cod galben de inundaţii pe următoarele cursuri de apă: Râmnicu Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Vrancea şi Buzău), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Trotuş – bazin amonte S.H. Ghimeş Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ghimeş Făget (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa – bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Prut – afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi) şi Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi).
De asemenea, un al doilea Cod galben de fenomene hidrologice importante va viza, în intervalul 30 septembrie, ora 12:00 – 1 octombrie, ora 00:00, bazinele: Bârlad – bazin amonte S.H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Iaşi, Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele: Tulcea şi Constanţa).

