Narcis Mircescu (USR): Sper că legea Iohannis va fi retrasă sau respinsă. Dacă trece de Parlament, o atacăm la CCR

Palatul parlamentului. Autor: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES/FOTO, foto.agerpres.ro
23 September 2024, 15:05

Liderul grupului USR din Senat, Narcis Mircescu, a susţinut că proiectul de lege al PNL prin care preşedintele României poate candida, în ultimele 3 luni ale mandatului, la alegerile parlamentare reprezintă “o lege cu dedicaţie” şi a apreciat că ar trebui retrasă de iniţiatori sau respinsă cât de rapid de Parlament.

“Legea Iohannis, cum îi spunem noi, avea termen de raport astăzi (…) Termenul de raport al Comisiei juridice a fost modificat pentru 30 septembrie. Vom cere ca proiectul să ajungă astăzi în plen, prin suplimentarea ordinii de zi, pentru că astăzi trebuie respins. (…) O propunere legislativă cu dedicaţie pentru un singur om nu merită să stea prin sertarele Parlamentului, ca monedă de negociere pentru partidele aflate la putere. Este clar cu dedicaţie pentru un singur om pentru că următorul moment când se vor suprapune alegerile legislative cu prezidenţialele astfel încât un alt om să beneficieze de această modificare legislativă este 2044”, a spus senatorul USR Narcis Mircescu.

El a menţionat că dacă legea va trece de Parlament, USR o va ataca la Curtea Constituţională.

“Sper însă ca ea să fie retrasă sau respinsă cât de curând. (…) Ultimul care a vrut să-şi dea lege cu dedicaţie pentru el a fost Liviu Dragnea. Or, în momentul în care faci asemenea demersuri legislative cu ajutorul liderilor de grup PNL, cred că te descalifici din punct de vedere politic şi nu mai ai de ce să continui în viaţa politică”, a adăugat Mircescu.

Senatorul USR Simona Spătaru susţine că “preşedintele Iohannis are o cale deschisă foarte simplă: să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte pentru a putea candida la parlamentare”.

CONTEXT

Parlamentarii PNL Daniel Fenechiu şi Gabriel Andronache au depus, miercurea trecută, la Parlament, o propunere legislativă care prevede că preşedintele României poate candida, în ultimele 3 luni ale mandatului, ca independent pe listele unui partid sau alianţe la alegerile parlamentare. Proiectul modifică, în acest sens, articolul 52 din legea privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor.

„Preşedintele României, în funcţie de data alegerii Camerei Deputaţilor şi Senatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau unei alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau de deputat. În cazul în care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi cea de preşedinte”, stipulează proiectul.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul PNL, cu mai multe observaţii. ”Apreciem că preşedintele României are dreptul de a candida pentru funcţia de senator sau deputat pe lista unui partid politic, unei alianţe politice sau electorale, chiar şi în lipsa normei preconizate”, se arată în avizul dat de Consiliul Legislativ.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite