Vin mai puţin şi mai aspru la gust. Producția de pe Dealul Istriţa este la jumătate față de anul trecut
Chiar dacă se spune că seceta face vinul dulce, specialiştii spun că nu este aşa. Pentru că în boabe se adună mai mult zahăr, dar rămâne mai puţină apă.
Aşa se face că în viile de pe Dealul Istriţa, după zile în şir cu 45 de grade, mustul abia dacă se strânge la jumătate faţă de anul trecut.
Ajuns la jumătatea procesului de fermentație, mustul de Feteasca alba este la jumătate față de anul trecut. De altfel toată producția stațiunii s-a înjumătățit.
Zor mare la cules în vii, pentru că strugurii au început deja să se stafidească. Dacă în anii anteriori culesul soiului reprezentativ al stațiunii de cercetare Pietroasa începea abia la sfârșitul lui octombrie, acum prima etapa de recoltare e deja gata.
Lucrătorii umplu galeți după galeți sub soarele fierbinte. Este unitatea de măsură după care își primesc plata.
În parcelele stațiunii, schimbările climatice și-au pus serios amprenta în ultimii 5 ani.
Specialiștii spun că au apărut modificări ale culorii frunzelor, zaharurile ajung la maturitate tehnologică cu 2-3 săptămâni mai devreme, iar asta îi obligă pe cercetători să se adapteze și facă schimbări în procesul de vinificație.

