Veteranul de război Gheorghe Prunduș a împlinit 104 ani: “Am fost rănit în Cehoslovacia. Doctorul mi-a recomandat să îmi amputeze piciorul”

104 ani, două fronturi ale războiului, doi copii, nouă nepoți, 22 de strănepoți, sunt doar câteva cifre care ascund o viață remarcabilă.

G𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥ul 𝐝𝐞 𝐛𝐫𝐢𝐠𝐚𝐝ă (𝐫𝐭𝐫.) 𝐆𝐡𝐞𝐨𝐫𝐠𝐡𝐞 𝐏runduș, 𝐯𝐞𝐭𝐞𝐫𝐚𝐧 𝐝𝐞 𝐫ă𝐳𝐛𝐨𝐢, î𝐦𝐩𝐥𝐢𝐧ește 𝐯𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐛𝐢𝐥a 𝐯â𝐫𝐬𝐭ă 𝐝𝐞 𝟏𝟎𝟒 𝐚𝐧𝐢, scrie MApN pe pagina de Facebook!

S-a născut pe data de 16 iulie 1920, în localitatea Câșeiu din județul Cluj, într-o familie de agricultori.

„𝙰𝚖 𝚏𝚘𝚜𝚝 𝚌𝚎𝚛𝚌𝚎𝚝𝚊ș, 𝚙𝚞𝚛𝚝𝚊𝚖 𝚙ă𝚕ă𝚛𝚒𝚒 𝚌𝚞 𝚋𝚘𝚛𝚞𝚛𝚒 𝚖𝚊𝚛𝚒, 𝚌ă𝚖𝚊șă, 𝚌𝚛𝚊𝚟𝚊𝚝ă ș𝚒 𝚜𝚊𝚕𝚞𝚝𝚊𝚖 𝚌𝚞 𝚝𝚛𝚎𝚒 𝚍𝚎𝚐𝚎𝚝𝚎. 𝙳𝚎 𝚕𝚊 𝙳𝚎𝚓 𝚊𝚖 𝚙𝚕𝚎𝚌𝚊𝚝 𝚕𝚊 Ș𝚌𝚘𝚊𝚕𝚊 𝙽𝚘𝚛𝚖𝚊𝚕ă 𝚍𝚒𝚗 𝙶𝚑𝚎𝚛𝚕𝚊, 𝚙𝚎 𝚌𝚊𝚛𝚎 𝚊𝚖 𝚊𝚋𝚜𝚘𝚕𝚟𝚒𝚝-𝚘 î𝚗 𝚊𝚗𝚞𝚕 𝟷𝟿𝟺𝟶, 𝚌𝚊 ș𝚎𝚏 𝚍𝚎 𝚙𝚛𝚘𝚖𝚘ț𝚒𝚎.

Î𝚗 𝚊𝚗𝚞𝚕 𝟷𝟿𝟺𝟷 𝚊𝚖 𝚒𝚗𝚝𝚛𝚊𝚝 î𝚗 𝚊𝚛𝚖𝚊𝚝ă ș𝚒 𝚊𝚖 𝚏𝚘𝚜𝚝 𝚛𝚎𝚙𝚊𝚛𝚝𝚒𝚣𝚊𝚝 𝚕𝚊 𝙱𝚊𝚝𝚊𝚕𝚒𝚘𝚗𝚞𝚕 𝟷𝟷 𝚅â𝚗ă𝚝𝚘𝚛𝚒 𝚍𝚎 𝙼𝚞𝚗𝚝𝚎 𝚍𝚒𝚗 𝙱𝚎𝚒𝚞ș, 𝚊𝚙𝚘𝚒 𝚊𝚖 𝚞𝚛𝚖𝚊𝚝 Ș𝚌𝚘𝚊𝚕𝚊 𝚍𝚎 𝙾𝚏𝚒ț𝚎𝚛𝚒 𝚍𝚎 𝚁𝚎𝚣𝚎𝚛𝚟ă 𝚍𝚒𝚗 𝙿𝚕𝚘𝚒𝚎ș𝚝𝚒 ș𝚒 Ș𝚌𝚘𝚊𝚕𝚊 𝚍𝚎 𝙾𝚏𝚒ț𝚎𝚛𝚒 𝙰𝚌𝚝𝚒𝚟𝚒 𝚍𝚒𝚗 𝙱𝚞𝚌𝚞𝚛𝚎ș𝚝𝚒.

𝚄𝚕𝚝𝚎𝚛𝚒𝚘𝚛, 𝚊𝚖 𝚏𝚘𝚜𝚝 𝚝𝚛𝚒𝚖𝚒𝚜 𝚕𝚊 𝙲𝚎𝚗𝚝𝚛𝚞𝚕 𝚍𝚎 𝙸𝚗𝚏𝚊𝚗𝚝𝚎𝚛𝚒𝚎 𝚍𝚒𝚗 𝙵ă𝚐ă𝚛𝚊ș, 𝚙𝚛𝚒𝚖𝚒𝚗𝚍 𝚐𝚛𝚊𝚍𝚞𝚕 𝚍𝚎 𝚜𝚞𝚋𝚕𝚘𝚌𝚘𝚝𝚎𝚗𝚎𝚗𝚝. 𝙰𝚖 𝚏𝚘𝚜𝚝 𝚛𝚎𝚙𝚊𝚛𝚝𝚒𝚣𝚊𝚝 𝚕𝚊 𝙱𝚊𝚝𝚊𝚕𝚒𝚘𝚗𝚞𝚕 𝟷𝟶𝟹 𝚅â𝚗ă𝚝𝚘𝚛𝚒 𝚍𝚎 𝙼𝚞𝚗𝚝𝚎, 𝚞𝚗𝚒𝚝𝚊𝚝𝚎 𝚌𝚊𝚛𝚎 𝚊 𝚏𝚘𝚜𝚝 𝚝𝚛𝚒𝚖𝚒𝚜ă 𝚙𝚎 𝚏𝚛𝚘𝚗𝚝 î𝚗 𝙼𝚘𝚕𝚍𝚘𝚟𝚊.

𝙰𝚖 𝚙𝚊𝚛𝚝𝚒𝚌𝚒𝚙𝚊𝚝 𝚌𝚞 𝚞𝚗𝚒𝚝𝚊𝚝𝚎𝚊 𝚕𝚊 𝚕𝚞𝚙𝚝𝚎𝚕𝚎 𝚍𝚎 𝚛𝚎𝚣𝚒𝚜𝚝𝚎𝚗ță 𝚙â𝚗ă 𝚕𝚊 𝚙𝚛𝚒𝚖𝚒𝚛𝚎𝚊 𝚘𝚛𝚍𝚒𝚗𝚞𝚕𝚞𝚒 𝚍𝚎 𝚛𝚎𝚝𝚛𝚊𝚐𝚎𝚛𝚎. 𝙰𝚏𝚕𝚊ț𝚒 î𝚗 𝚛𝚎𝚝𝚛𝚊𝚐𝚎𝚛𝚎 𝚕𝚊 𝙱𝚎𝚛𝚣𝚞𝚗ț𝚒, 𝚕𝚊 𝚝𝚛𝚎𝚌𝚎𝚛𝚎 𝚌ă𝚝𝚛𝚎 𝚃â𝚛𝚐𝚞-𝙾𝚌𝚗𝚊, 𝚊𝚖 𝚏𝚘𝚜𝚝 𝚕𝚞𝚊𝚝 𝚙𝚛𝚒𝚣𝚘𝚗𝚒𝚎𝚛 𝚍𝚎 𝚌ă𝚝𝚛𝚎 𝚛𝚞ș𝚒.

𝙰𝚖 𝚊𝚛𝚞𝚗𝚌𝚊𝚝 𝚝𝚛𝚎𝚜𝚎𝚕𝚎 𝚍𝚎 𝚘𝚏𝚒ț𝚎𝚛𝚒, 𝚌ăș𝚝𝚒𝚕𝚎 ș𝚒 𝚊𝚛𝚖𝚎𝚕𝚎. 𝙻𝚊 𝚙𝚎𝚛𝚌𝚑𝚎𝚣𝚒ț𝚒𝚎, 𝚖𝚒-𝚊𝚖 𝚊𝚜𝚌𝚞𝚗𝚜 𝚋𝚞𝚗𝚞𝚛𝚒𝚕𝚎 𝚕𝚊 𝚓𝚊𝚖𝚋𝚒𝚎𝚛𝚒, 𝚒𝚊𝚛 𝚋𝚊𝚗𝚌𝚗𝚘𝚝𝚎𝚕𝚎 î𝚗 𝚌ă𝚙𝚝𝚞ș𝚎𝚊𝚕𝚊 𝚋ăș𝚝𝚒𝚒. 𝙲𝚊 𝚙𝚛𝚒𝚣𝚘𝚗𝚒𝚎𝚛 𝚊𝚖 𝚏𝚘𝚜𝚝 𝚝𝚛𝚒𝚖𝚒ș𝚒 î𝚗 𝚌𝚘𝚖𝚞𝚗𝚊 𝙻𝚊𝚛𝚐𝚊 𝚍𝚎 𝚕â𝚗𝚐ă 𝚃â𝚛𝚐𝚞-𝙾𝚌𝚗𝚊, 𝚞𝚗𝚍𝚎 𝚊𝚖 𝚏𝚘𝚜𝚝 𝚊𝚗𝚞𝚗ț𝚊ț𝚒 𝚌ă 𝙱𝚊𝚝𝚊𝚕𝚒𝚘𝚗𝚞𝚕 𝟷𝟶𝟹 𝚜-𝚊 𝚊𝚞𝚝𝚘𝚍𝚒𝚣𝚘𝚕𝚟𝚊𝚝 ș𝚒 𝚜ă 𝚗𝚎 𝚜𝚊𝚕𝚟ă𝚖 𝚌𝚞𝚖 𝚙𝚞𝚝𝚎𝚖.

𝙰𝚖 𝚛𝚎𝚞ș𝚒𝚝 𝚜ă 𝚜𝚌𝚊𝚙 î𝚗𝚛𝚘𝚕â𝚗𝚍𝚞-𝚖ă î𝚗𝚝𝚛-𝚘 𝚞𝚗𝚒𝚝𝚊𝚝𝚎 𝚌𝚎 𝚕𝚞𝚙𝚝𝚊 𝚙𝚎𝚗𝚝𝚛𝚞 𝚎𝚕𝚒𝚋𝚎𝚛𝚊𝚛𝚎𝚊 𝙰𝚛𝚍𝚎𝚊𝚕𝚞𝚕𝚞𝚒 𝚍𝚎 𝙽𝚘𝚛𝚍.

𝙰𝚖 𝚏𝚘𝚜𝚝 î𝚗𝚌𝚊𝚍𝚛𝚊𝚝 𝚌𝚘𝚖𝚊𝚗𝚍𝚊𝚗𝚝 𝚍𝚎 𝚙𝚕𝚞𝚝𝚘𝚗 𝚕𝚊 𝙲𝚘𝚖𝚙𝚊𝚗𝚒𝚊 𝟸𝟻-𝟸𝟼 𝚂𝚌𝚑𝚒𝚘𝚛𝚒. 𝙲𝚞 𝚊𝚌𝚎𝚊𝚜𝚝ă 𝚞𝚗𝚒𝚝𝚊𝚝𝚎 𝚊𝚖 𝚙𝚊𝚛𝚝𝚒𝚌𝚒𝚙𝚊𝚝 𝚕𝚊 𝚕𝚞𝚙𝚝𝚎𝚕𝚎 𝚌𝚎 𝚜-𝚊𝚞 𝚍𝚊𝚝 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝙲𝚑𝚒𝚑𝚎𝚛𝚞𝚕 𝚍𝚎 𝚂𝚞𝚜 𝚙â𝚗ă 𝚕𝚊 𝙰𝚕𝚋𝚎ș𝚝𝚒, 𝚕â𝚗𝚐ă 𝚂𝚒𝚐𝚑𝚒ș𝚘𝚊𝚛𝚊, 𝚙â𝚗ă 𝚌â𝚗𝚍 𝚞𝚗𝚒𝚝𝚊𝚝𝚎𝚊 𝚜-𝚊 𝚊𝚞𝚝𝚘𝚍𝚒𝚣𝚘𝚕𝚟𝚊𝚝 𝚍𝚒𝚗 𝚌𝚊𝚞𝚣𝚊 𝚙𝚒𝚎𝚛𝚍𝚎𝚛𝚒𝚕𝚘𝚛 𝚜𝚞𝚏𝚎𝚛𝚒𝚝𝚎.

𝙰𝚖 𝚌𝚘𝚗𝚝𝚒𝚗𝚞𝚊𝚝 𝚜ă 𝚕𝚞𝚙𝚝 𝚙𝚎𝚗𝚝𝚛𝚞 𝚎𝚕𝚒𝚋𝚎𝚛𝚊𝚛𝚎𝚊 𝚞𝚕𝚝𝚒𝚖𝚎𝚒 𝚙𝚊𝚕𝚖𝚎 𝚍𝚎 𝚙ă𝚖â𝚗𝚝 𝚛𝚘𝚖â𝚗𝚎𝚜𝚌, î𝚗 𝚌𝚊𝚍𝚛𝚞𝚕 𝙱𝚊𝚝𝚊𝚕𝚒𝚘𝚗𝚞𝚕𝚞𝚒 𝟷𝟷 𝚅â𝚗ă𝚝𝚘𝚛𝚒 𝚍𝚎 𝙼𝚞𝚗𝚝𝚎, 𝚌𝚊𝚛𝚎 𝚕𝚞𝚙𝚝𝚊 î𝚗 𝚛𝚎𝚐𝚒𝚞𝚗𝚎𝚊 𝙲𝚊𝚛𝚎𝚒. 𝙲𝚞 𝚊𝚌𝚎𝚊𝚜𝚝ă 𝚍𝚒𝚟𝚒𝚣𝚒𝚎 𝚊𝚖 𝚙𝚊𝚛𝚝𝚒𝚌𝚒𝚙𝚊𝚝 ș𝚒 𝚕𝚊 𝚕𝚞𝚙𝚝𝚎𝚕𝚎 𝚌𝚊𝚛𝚎 𝚜-𝚊𝚞 𝚍𝚊𝚝 î𝚗 𝚄𝚗𝚐𝚊𝚛𝚒𝚊 ș𝚒 𝙲𝚎𝚑𝚘𝚜𝚕𝚘𝚟𝚊𝚌𝚒𝚊.

𝙰𝚖 𝚏𝚘𝚜𝚝 𝚛ă𝚗𝚒𝚝 î𝚗 𝙲𝚎𝚑𝚘𝚜𝚕𝚘𝚟𝚊𝚌𝚒𝚊, 𝚏𝚒𝚒𝚗𝚍 𝚜𝚙𝚒𝚝𝚊𝚕𝚒𝚣𝚊𝚝 î𝚗𝚝𝚛-𝚞𝚗 𝚜𝚙𝚒𝚝𝚊𝚕 𝚍𝚎 𝚌𝚊𝚖𝚙𝚊𝚗𝚒𝚎 𝚛𝚘𝚖â𝚗𝚎𝚜𝚌, 𝚍𝚒𝚗 𝙹𝚎𝚜𝚋𝚎𝚛𝚎𝚗𝚒 (𝚄𝚗𝚐𝚊𝚛𝚒𝚊). 𝙿𝚒𝚌𝚒𝚘𝚛𝚞𝚕 𝚜𝚝â𝚗𝚐 𝚖𝚒 𝚜-𝚊 𝚒𝚗𝚏𝚕𝚊𝚖𝚊𝚝 ș𝚒 𝚜-𝚊 𝚒𝚗𝚜𝚝𝚊𝚕𝚊𝚝 𝚌𝚊𝚗𝚐𝚛𝚎𝚗𝚊. 𝙳𝚘𝚌𝚝𝚘𝚛𝚞𝚕 𝚖𝚒-𝚊 𝚛𝚎𝚌𝚘𝚖𝚊𝚗𝚍𝚊𝚝 𝚜ă î𝚖𝚒 𝚊𝚖𝚙𝚞𝚝𝚎𝚣𝚎 𝚙𝚒𝚌𝚘𝚛𝚞𝚕, 𝚍𝚊𝚛 𝚊𝚖 𝚛𝚎𝚏𝚞𝚣𝚊𝚝. 𝙰𝚖 𝚏𝚘𝚜𝚝 𝚘𝚙𝚎𝚛𝚊𝚝 ș𝚒, 𝚌𝚞 𝚟𝚘𝚒𝚊 𝚕𝚞𝚒 𝙳𝚞𝚖𝚗𝚎𝚣𝚎𝚞, 𝚖-𝚊𝚖 𝚟𝚒𝚗𝚍𝚎𝚌𝚊𝚝 𝚍𝚞𝚙ă trei 𝚕𝚞𝚗𝚒 𝚍𝚎 𝚣𝚒𝚕𝚎 𝚛𝚎𝚞ș𝚒𝚗𝚍, 𝚊𝚜𝚝𝚏𝚎𝚕, 𝚜ă 𝚖ă î𝚗𝚝𝚘𝚛𝚌 î𝚗 ț𝚊𝚛ă 𝚜ă𝚗ă𝚝𝚘𝚜, î𝚗 𝚖𝚊𝚒 𝟷𝟿𝟺𝟻”, a relatat cu emoție veteranul de război.

Pentru faptele de arme de pe câmpul de luptă, venerabilul veteran a fost decorat cu ordinele „𝐂𝐨𝐫𝐨𝐚𝐧𝐚 𝐑𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐞𝐢” și „𝐒𝐭𝐞𝐚𝐮𝐚 𝐑𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐞𝐢”.

După război și-a continuat cariera în învățământ, ajungând, pe rând, inspector școlar, șef de secție învățământ, director de școală, până a ieșit la pensie în anul 1982.