Poza din metrou a doctorului Cîrstoiu: ”Nu m-am gândit la ce avea să urmeze. Două nopți am stat pe TikTok și am râs”

Doctorul Cîrstoiu, la metrou
Doctorul Cîrstoiu, la metrou
18 April 2024, 15:23 (actualizat 18 April 2024, 15:56)

Candidatul coaliției de guvernare la Primăria Generală a Capitalei, doctorul Cătălin Cîrstoiu, a explicat într-un podcast al EvZ cum a ajuns să devină virală pe internet celebra poză cu el în metrou, stând singur pe tot rândul de scaune ”într-o poziție total nefericită”. Cîrstoiu a explicat că nu se aștepta la ceea ce a urmat, dar a râs și el la avalanșa de glume făcute pe seama lui pe rețelele de socializare.

”N-am spus nimănui din staff și am zis vreau să văd stația de metrou.

Am coborât cu domnul primar (Daniel Băluță – n.r.) și cu toată lumea după noi în stația de metrou. Ei, și când am ajuns acolo în metrou, am zis eu vreau să plec cu metroul. S-a produs, așa, o mică panică și m-au poftit să intru. Eu am zis: Nu, nu, nu! Plătim bilet! Că mi se părea aiurea să mă plimb cu metroul – că era doamna director acolo – pe gratis.

Și am zis, plătim bilet! Am realizat că nu aveam nimic la mine, nu tu telefoane, bani, acte… nimic! Mi-a dat un coleg din echipă 50 de lei, nu 200, am cumpărat biletul și m-am urcat în metrou.

Neșansa vieții mele a fost că la ora aia, în Tudor Arghezi, nu era nimeni în metrou. Nimeni! Era metroul meu. M-am urcat eu cu un fotograf, cu ceva presă pe acolo dar nu m-am gândit ce avea să urmeză după.

O agenție de presă a făcut fotografii și de unde presa a luat ce a dorit și așa a apărut poza aia cu mine, într-o poziție total nefericită. Stingher, așa… Și pe mine m-a bufnit râsul când am vazut-o și am zis Dumnezeule mare! și am zis ”asta e, îmi asum”.

Toată lumea m-a certat a doua zi rău de tot. Că nu se poate, că… și le-am explicat eu am o problemă în a sta drept, căci după problema asta medicală pe care am avut-o n-am niște mușchi pe gât. Acuma stau drept tot timpul, că deh… Au râs de mine.

Două nopți m-am uitat pe TikTok și vă mărturisesc că am râs și eu. M-am distrat, mie mi s-a părut haios.

Am realizat atunci că oamenii ăștia chit că te vor, chit că nu te vor sunt simpatici. Pot să facă niște glume senzaționale. Am luat-o ca atare. După care a fost o adevărată discuție și am zis eu ”totuși am vrut să merg cu metroul nu ca să am o poză haioasă pe internet, eu vreau să mă conving că e adevărat” (condițiile de trafic – n.r)”, a explicat doctorul Cîrstoiu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite