Şoferii ar putea circula anul acesta pe primii kilometri ai Autostrăzii Moldovei
Patru din cele 13 loturi ale şoselei care va lega Muntenia de Moldova au termen de finalizare 2024, iar alte două ar putea fi gata în avans. Reprezentanţii asociaţiilor care militează pentru dezvoltarea infrastructurii avertizează însă că sunt și tronsoane unde lucrările au rămas în urmă. Şi sunt reticenţi că toată autostrada va fi gata până în 2026, pentru a nu pierde banii europeni.
Cele mai avansate lucrări sunt pe segmentul de autostradă “Ploiești-Buzău”. Stadiul pe primele două loturi “Dumbrava – Mizil” și “Mizil – Pietroasele” a depășit 40%. Cele două tronsoane au, împreună, aproape 50 de kilometri. Și trebuie să fie gata, conform contractelor, anul acesta. Pe cel de-al treilea lot, “Pietroasele – Buzău”, lucrările sunt programate să înceapă abia la 1 martie.
Cristian Pistol, director general, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere: Îmi doresc ca antreprenorii să se mobilizeze, așa cum au asumat și prin contractul de execuție, ca în octombrie să fie gata ambele loturi.
Tot până la sfârșitul anului trebuie să fie gata, conform contractelor, încă peste 15 kilometri ai segmentului “Buzău – Focșani”. E vorba despre cele două capete, “Buzău – Vadu Paşii” şi “Mândreşti Munteni – Focşani”, unde stadiul fizic a depășit 25%. Ministrul Transporturilor speră că vor fi date în trafic în avans și restul de două loturi, care au în total 70 de kilometri.
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii: Spre sfârșitul anului se va circula pe cele patru loturi, chiar dacă două au termenul 2025.
Lucrările nu sunt însă la fel de avansate de la Focșani la Pașcani. De exemplu, pe segmentul “Bacău -Pașcani”, lucrările au ajuns abia la 5% pe trei loturi. Reprezentații asociațiilor care militează pentru dezvoltarea infrastructurii sunt mai puțin optimiști că toată autostrada va fi gata până în 2026, pentru a nu pierde banii din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Mihai Crăciun, membru fondator Asociația Construim România: În situaţia actuală, cu întârzierile care sunt pe loturile în construcţie, e un mare semn de întrebare dacă va fi finalizată la început de 2026. Totuşi, cu şase luni – un an întârziere, cu siguranţă va fi gata.
Transportatorii așteaptă de mulți ani o autostradă care să lege Muntenia de Moldova. Pentru moment, sunt nevoiți să circule pe DN 2 – E 85, una dintre cele mai periculoase șosele, care s-a aglomerat și mai mult odată cu începerea războiului din Ucraina, din cauza numărului mare de camioane care vin cu mărfuri din țara vecină și din Republica Moldova.
Radu Dinescu, secretar general, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România: Noi am dori, când se livrează aceste segmente de autostradă, să fie livrate și cu parcări. Ai vrea că la 100 de kilometri, cel mult, să găsești o stație de benzinărie.
Autoritățile mai au în plan să scoată la licitație prelungirea autostrăzii Ploiești-Pașcani până la Vama Siret, frontiera cu Ucraina.

