Imaginile zilei. Cum arată trei pompieri suceveni după o intervenție de opt ore, la -18 grade

11 ianuarie 2024, 09:58 (actualizat 11 ianuarie 2024, 10:01)

Pompierii militari de la subunitățile din Vicovu de Sus, Siret și Rădăuți au intervenit marți seara cu patru autospeciale de intervenție, o autoșenilată, o ambulanță SMURD și trei motopompe, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Nisipitu, comuna Ulma.

Incendiul a afost anunțat la 112 la ora 20.53, iar la sosirea echipajelor ardeau generalizat casa de locuit și o parte dintre construcțiile anexe, existând pericolul de propagare la întreaga gospodărie, conform Obiectiv de Suceava.

Incendiul a fost lichidat la ora 4:50, iar misiunea pompierilor a fost îngreunată de cantitatea mare de material lemnos care ardea, zona montană, izolată, în care se afla gospodăria, greu accesibilă mijloacelor de transport, și temperaturile extreme la care s-a desfășurat misiunea de stingere (de până la -18 grade Celsius).

Ministerul Afacerilor Interne a postat pe pagina de Facebook imagini cu trei dintre pompierii care au participat la intervenția efectuată în condiții dificile – epuizați și cu îmbrăcămintea pe care se văd urmele luptei cu flăcările.

Conform ISU Suceava, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat ori amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat trei construcții anexe, tot din lemn, aflate în apropierea focarului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite