Părinți acuzați că și-au bătut copilul de doi ani, opriți la frontieră. Cei doi au fost reținuți

18 December 2023, 19:05

Părinţii unui copil de doi ani au fost opriți la graniță, fiind acuzați că și-au bătut copilul. Părinții, care sunt din Carei, în județul Satu Mare, dar locuiesc în Germania, au fost reținuți de polițiștii de frontieră. Ei sunt cercetați pentru rele tratamente aplicat minorului.

Părinții, care au 29 și, respectiv 37 de ani, locuiesc în Germania de mai multă vreme. Au doi copii, de doi și de trei ani. Pe cel mai mic, l-ar fi lovit în repetate rânduri.

Imagini cu chinul la care a fost supus micuțul au ajuns la rudele din România ale celor doi, care s-au alarmat și au anunțat autoritățile. Așa au reușit polițiștii de frontieră să îi oprească chiar în momentul în care soții veneau în țară pentru a petrece sărbătorile.

Părinții au fost reținuți, iar cei doi copii au fost preluați de urgență de asistenții de la protecția socială. În urma anchetei, specialiștii vor stabili unde este mai bine să rămână micuții în viitor.

Cei doi suspecți sunt cercetați pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului și vor afla dacă vor fi arestați preventiv.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite