Zelenski afirmă că nu s-a ajuns la niciun acord privind estul Ucrainei în cadrul discuțiilor cu SUA: ”Nu avem o viziune unitară în privința Donbasului”

Volodimir Zelenski la Summitul NATO de la Haga/Foto: Profimedia Images
8 December 2025, 13:55 (actualizat 8 December 2025, 13:57)

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că negociatorii rămân divizați în privința concesiilor teritoriale din planul de pace intermediat de Statele Unite, a relatat luni Bloomberg News, citând un interviu telefonic acordat de Zelenski.

Potrivit Bloomberg, unele elemente ale propunerii americane necesită discuții suplimentare pe „chestiuni sensibile”, inclusiv garanțiile de securitate pentru Ucraina și controlul asupra teritoriilor din estul țării.

„Există viziuni ale SUA, Rusiei și Ucrainei, iar noi nu avem o viziune unitară în privința Donbasului”, a declarat Zelenski pentru Bloomberg News luni dimineață. El a adăugat că Kievul caută un pact separat privind garanțiile de securitate din partea aliaților occidentali, în special a Statelor Unite, potrivit raportului.

Zelenski urmează să se întâlnească luni, la Londra, cu liderii britanic, francez și german pentru a obține sprijin, în condițiile în care Washingtonul intensifică presiunile asupra Kievului pentru a accepta acordul de pace propus cu Rusia.

Oficiali americani au declarat că sunt aproape de finalizarea acordului, deși nici Ucraina, nici Rusia nu și-au exprimat disponibilitatea de a semna documentul redactat de echipa lui Trump. Sursa: Reuters

Criticat de Trump, Zelenski este primit la Londra de aliaţii săi europeni

Discuțiile cu reprezentanții Statelor Unite au fost constructive, dar nu ușoare, a declarat, aseară târziu, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Astăzi, Zelenski merge la Londra, unde se va întâlni cu prim-ministrul britanic, Keir Starmer, cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi cu cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, într-un moment în care liderul de la Casa Albă, Donald Trump, îl acuză că “nu a citit” propunerea sa de soluţionare a conflictului. Alte discuţii sunt planificate săptămâna aceasta la Bruxelles.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite