Criticat de Trump, Zelenski este primit la Londra de aliaţii săi europeni. Liderii UE, alături de Ucraina pentru o ”pace justă şi de durată”

8 December 2025, 08:27 (actualizat 8 December 2025, 13:20)

Discuțiile cu reprezentanții Statelor Unite au fost constructive, dar nu ușoare, a declarat, aseară târziu, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Astăzi, Zelenski merge la Londra, unde se va întâlni cu prim-ministrul britanic, Keir Starmer, cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi cu cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, într-un moment în care liderul de la Casa Albă, Donald Trump, îl acuză că “nu a citit” propunerea sa de soluţionare a conflictului. Alte discuţii sunt planificate săptămâna aceasta la Bruxelles.

Întâlnirea are ca scop evaluarea “negocierilor în curs în cadrul medierii americane”, scrisese deja sâmbătă Macron pe X, promiţând că “va continua să exercite presiuni asupra Rusiei pentru a o forţa să încheie pacea”.

Donald Trump se declară puțin dezamăgit de președintele Ucrainei. Liderul de la Casa Albă îi reproșează omologului de la Kiev că nu a citit propunerea de pace. Trump pare să se refere la cea mai recentă variantă a acordului de pace, care a fost revizuită la Miami în urma discuțiilor purtate de noul negociator-șef al lui Zelenski, Rustem Umerov, și de apropiații lui Trump, trimisul special Steve Witkoff și ginerele său, Jared Kushner.

Donald Trump, președintele SUA: Așadar, am vorbit cu președintele Putin și cu liderii ucraineni, inclusiv cu Zelenski, președintele Zelenski. Și trebuie să spun că sunt puțin dezamăgit că președintele Zelenski nu a citit încă propunerea. Asta era situația acum câteva ore. Oamenii lui o agreează, dar el o are. Rusia este de acord cu ea. Rusia este, știți voi, Rusia, cred, ar prefera să aibă întreaga țară, dacă vă gândiți bine. Dar Rusia, cred, este de acord cu ea. Nu sunt sigur însă că Zelenski este de acord cu ea. Oamenii lui o adoră. Dar el nu a citit-o. Așa că într-o zi cineva să îmi explice asta.”

Discuțiile cu reprezentanții Statelor Unite au fost constructive, dar nu ușoare, a declarat aseară târziu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei:Reprezentanții americani cunosc pozițiile de bază ale Ucrainei. A fost o conversație constructivă, deși nu una ușoară. Continuăm să lucrăm. Anumite lucruri nu pot fi discutate decât față în față. Umerov și Hnatov mă vor informa, iar eu voi discuta și cu liderii europeni.

În acelaşi timp, ministrul britanic de Externe se va întâlni la Washington cu secretarul american de stat Marco Rubio, iar Ucraina este prima pe agendă. Şefa Executivului de la Roma, Giorgia Meloni, l-a asigurat într-o discuţie telefonică pe Volodimir Zelenski de solidaritatea ţării sale şi a anunţat trimiterea de ajutoare de urgenţă pentru populaţia Ucrainei. Generatoare furnizate de companiile italiene vor fi livrate în următoarele săptămâni.

Regatul Unit şi SUA urmează să îşi reafirme “angajamentul de a ajunge la un acord de pace în Ucraina”, a anunţat Ministerul de Externe britanic, adăugând că Londra susţine eforturile continue ale preşedintelui Trump de a asigura o pace justă şi durabilă.

De altfel, în cadrul eforturilor sale diplomatice, Volodimir Zelenski va ajunge şi la Roma. Liderii europeni sunt preocupaţi de obţinerea de garanţii de securitate pe termen lung pentru Ucraina, pentru asigurarea unei păci juste şi de durată.

Aceste întâlniri urmează discuţiilor de la Miami, în Florida, dintre oficiali ucraineni şi americani cu privire la planul dezvăluit de Donald Trump în urmă cu trei săptămâni, menit să găsească o ieşire din război.

Sâmbătă, Zelenski a declarat că a avut o conversaţie telefonică “substanţială şi constructivă” cu emisarii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner, precum şi cu propriii săi negociatori care fuseseră trimişi în Florida.

Au fost abordate “problemele cheie care ar putea garanta încetarea vărsării de sânge” şi “riscul ca Rusia să nu îşi respecte promisiunile”, a avertizat preşedintele ucrainean la acea vreme.

La rândul său, Departamentul de Stat american a anunţat în weekend că a ajuns la un acord cu Ucraina pentru a afirma că “orice progres real către un acord depinde de disponibilitatea Rusiei de a se angaja serios pentru o pace durabilă”.

Ce necunoscute rămân după negocierile de pace pentru Ucraina de la Miami

Negocierile dintre partea americană și cea ucraineană privind un proiect de acord de pace cu Rusia s-au încheiat în acest weekend la Miami, fără dezvoltări majore și cu întrebări persistente privind garanțiile de securitate și problemele teritoriale, potrivit oficialilor ucraineni

De la prezentarea planului american în urmă cu trei săptămâni, puterile europene aliate cu Kievul au încercat să-şi facă vocea auzită.

La o reuniune de la Geneva, la sfârşitul lunii noiembrie, acestea au încercat să modifice un text perceput ca fiind foarte favorabil Rusiei, deoarece era susţinut de Witkoff, un dezvoltator imobiliar apropiat de preşedintele Trump şi acuzat că este, de asemenea, apropiat de Moscova, unde a călătorit de mai multe ori în ultimul an.

El şi Kushner, ginerele lui Donald Trump, s-au întâlnit săptămâna trecută cu preşedintele rus Vladimir Putin, Kremlinul raportând unele progrese, chiar dacă mai este “mult de muncă”

Întrebat duminică seara, la o gală la Washington, preşedintele SUA, care i-a transmis mesaje contradictorii omologului său ucrainean, l-a criticat pentru că nu i-a “citit” planul pentru Ucraina.

“Aşadar, am vorbit cu preşedintele Putin, am vorbit cu conducerea ucraineană – inclusiv cu Zelenski, preşedintele Zelenski – şi trebuie să spun că sunt puţin dezamăgit că preşedintele Zelenski nu a citit încă propunerea”, a spus Trump.

“Asta convine Rusiei. Ştiţi, cred, că Rusia ar prefera să aibă întreaga ţară”, dar “nu sunt sigur că asta îi convine domnului Zelenski”, a adăugat miliardarul republican, care s-a apropiat de Moscova de la revenirea la Casa Albă în urmă cu aproape un an.

Kremlinul, la rândul său, a descris duminică “ajustările” incluse în “noua strategie de securitate naţională” dezvăluită vineri de Casa Albă ca fiind “în linii mari compatibile cu viziunea sa”.

Acest document de aproximativ 30 de pagini atacă Europa, care se confruntă cu o “eroziune a civilizaţiei” cauzată de imigraţie, şi promite că nu va exista o extindere a NATO.

Pe teren, în Ucraina, alte nouă persoane au fost rănite în atacuri aeriene atribuite Rusiei în noaptea de duminică spre luni: şapte în regiunea Sumî (nord-est) şi două în Cernigov (nord).

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite