Zece ani de la tragedia Colectiv. Dincolo de doliu, o lecție neterminată

Pe 30 octombrie 2015, o noapte de muzică și dans s-a transformat într-un coșmar: incendiul izbucnit la concertul din clubul Colectiv a curmat 65 de vieți și a rănit sute de tineri, marcând una dintre cele mai tragice pagini din istoria recentă a României.

Reacția populară nu a întârziat: protestele de stradă, supranumite „Revoluția #Colectiv”, au dus la demisia premierului Victor Ponta și a primarului de Sector 4, Piedone. Societatea cerea reforme profunde – responsabilizarea politică și administrativă, siguranță sporită în spațiile publice, transparență și o infrastructură medicală adecvată pentru marii arși.

La nivel legislativ, imediat după tragedie, au fost înăsprite normele de securitate la incendiu. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (ISU) a primit dreptul să închidă localuri cu avize expirate sau nereguli grave. Între noiembrie 2015 și septembrie 2016, au fost efectuate peste 15.000 de controale, aplicate 11.000 de sancțiuni, iar 103 cluburi au fost închise temporar.

În justiție, patronii clubului Colectiv, pirotehniști și oficiali ISU au fost condamnați pentru culpă și nerespectarea normelor de securitate, deși unele sentințe au fost ulterior contestate sau reduse, generând nemulțumirea supraviețuitorilor și a societății civile.

În ceea ce privește îngrijirea victimelor, România încă nu dispune de centre complet funcționale pentru marii arși. După zece ani, trei astfel de centre sunt în construcție: la Timișoara (aproximativ 60% finalizat), București și Târgu Mureș (aproximativ 20% finalizat), cu estimarea că vor fi operaționale la sfârșitul anului 2025 sau începutul lui 2026. Valoarea totală a investiției se apropie de 220 de milioane de euro, la care se adaugă circa 100 de milioane de euro pentru echipamentele necesare.

Acest decalaj între promisiuni și realitate generează critici persistente: supraviețuitorii și organizațiile neguvernamentale semnalează că România depinde încă de spitale din străinătate în cazuri grave de arsuri, contrar angajamentului inițial de autonomie a infrastructurii medicale.

Aplicarea noilor norme de securitate rămâne inegală. Unele cluburi funcționează fără controale reale sau cu autorizații expirate, semn că reforma structurii de prevenție nu a ajuns la toate nivelurile societății.

Societatea civilă a rămas însă activă și vigilentă: ONG-urile, grupurile de supraviețuitori și jurnaliștii continuă să lupte pentru memorie, prevenție și responsabilitate. În fiecare an, pe 30 octombrie, marșurile de comemorare aduc în stradă cereri de transparență și decență.

La zece ani de la Colectiv, bilanțul este unul mixt: unele reforme legislative și controale stricte sunt în vigoare, iar proiectele medicale au fost demarate, însă multe promisiuni – în special cele privind centrul național pentru marii arși – rămân încă neîndeplinite.

Întrebarea care persistă în societate este dacă România va avea curajul să transforme lecțiile amare din Colectiv într-o reformă reală și durabilă, sau dacă memoria tragediei va rămâne doar o amintire dureroasă și simbolică.

Comemorarea de astăzi aduce în prim-plan atât durerea pierderii, cât și obligația colectivă de a continua lupta pentru siguranță, responsabilitate și justiție – un test pentru întreaga societate românească, la un deceniu de la tragedie.