Vremea se menține rece în continuare. Va ploua de luni până joi, iar la munte va ninge

Vremea se răcește - (Foto: Autor: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES/FOTO)
5 October 2025, 10:35

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o informare de ploi importante cantitativ, ninsori temporar viscolite la altitudini de peste 1.700 de metri, intensificări ale vântului şi vreme rece, valabilă în întreaga ţară până joi seara.

Potrivit sursei citate, în intervalul 5 octombrie, ora 21:00 – 9 octombrie, ora 21:00, din noaptea de duminică spre luni (5/6 octombrie), aria ploilor se va extinde treptat dinspre sud-vest, în întreaga ţară.

Cantităţile de apă vor fi însemnate şi se vor acumula 25 – 50 l/mp, iar în Muntenia, Dobrogea şi Moldova, 70 – 100 l/mp, în special de luni seară (6 octombrie) şi până miercuri dimineaţa (8 octombrie).

În Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, temporar vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în timp ce marţi (7 octombrie) va ninge viscolit şi se va depune strat de zăpadă.

Temporar, vântul va avea intensificări în sud, în est, la munte şi pe arii restrânse în rest, cu viteze, în general, de 45 – 55 km/h, iar în cea mai mare parte a Munteniei, în Dobrogea, în centrul şi sudul Moldovei, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, de peste 60 – 70 km/h.

Vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, în general cu temperaturi maxime cuprinse între 12 şi 18 grade şi minime între 3 şi 12 grade.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă