Vreme închisă şi rece în Bucureşti, în următoarele trei zile. Informare de lapoviţă, ninsoare şi intensificări ale vântului, în întreaga ţară, până sâmbătă seara

5 decembrie 2024, 11:05 (actualizat 5 decembrie 2024, 14:21)

Vremea va fi închisă şi rece în Bucureşti, în următoarele trei zile, iar temporar se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza publicată joi.

Potrivit sursei citate, în intervalul 5 decembrie, ora 22:00 – 6 decembrie, ora 8:00, în Capitală, cerul va fi mai mult noros, iar spre sfârşitul nopţii vor fi precipitaţii slabe sub formă de ploaie şi trecător lapoviţă. Vântul va sufla în general slab, în timp ce temperatura minimă se va situa în jurul valorii de un grad.

Potrivit sursei citate, în perioada 6 decembrie, ora 8:00 – 7 decembrie, ora 8:00, vremea va continua să fie închisă. Temporar, va ploua slab şi dimineaţa vor fi posibile precipitaţii şi sub formă de lapoviţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 4 – 5 grade, iar cea minimă va ajunge la cel mult două grade.

Totodată, pe parcursul zilei de sâmbătă, 7 decembrie, între orele 8:00 – 18:00, valorile termice diurne vor fi în creştere uşoară faţă de intervalul anterior. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua îndeosebi în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul a 7 grade.

Totodată, ANM a emis, joi, o informare de precipitaţii moderate cantitativ, polei, ninsori şi intensificări ale vântului, valabilă până sâmbătă seara în întreaga ţară.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi și o informare de precipitaţii moderate cantitativ, polei, ninsori şi intensificări ale vântului, valabilă până sâmbătă seara în întreaga ţară.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 5 decembrie, ora 22:00 – 7 decembrie, ora 18:00, temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. Vor predomina ploile, însă în noaptea de joi spre vineri (5/6 decembrie) şi în dimineaţa zilei de vineri, în nordul Olteniei şi al Munteniei, în sudul şi estul Transilvaniei şi în Moldova, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Izolat, se va depune polei.

La munte vor predomina ninsorile şi mai ales în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură se va depune strat de zăpadă, în general de până la 10 – 15 cm.

De asemenea, se vor acumula cantităţi de precipitaţii local de 10 – 15 l/mp, iar îndeosebi la munte şi în sud-vest, pe arii restrânse, de peste 20 l/mp. Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului în zona montană înaltă, cu viteze de până la 40-60 km/h.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite