Vreme extremă în Europa. Incendii devastatoare în Spania și Franța, furtuni violente în Bulgaria și Croația
Vremea este la extreme în Europa, de la incendii devastatoare în Spania și Franța, până la furtuni violente și ploi în Bulgaria sau Croația. Fenomenele extreme care au declanșat incendiile din Spania l-au determinat pe premierul de la Madrid să ceară un pact împotriva schimbărilor climatice.
Incendiile fac ravagii de mai bine de o săptămână în regiunea Guadalajara, situată la nord de Madrid. Este cel mai mare incendiu din Spania, din acest an, iar șeful guvernului de la Madrid s-a deplasat în regiune pentru a găși o soluție.
Pedro Sanchez, prim ministrul Spaniei: Acest incendiu acoperă aproximativ 32 de hectare. Acesta este, dacă datele sunt corecte, cel mai mare incendiu din istoria regiunii Castilia-La Mancha. În Los Gallardos mi s-a reamintit ceva ce am spus anul trecut, că Spania are nevoie de un acord important, un pact naţional pentru urgenţele climatice.
În Franța, unde din cauza incendiilor și-au pierdut viața doi pompieri, în timp ce luptau cu flăcările în apropierea aeroportului din Bordeaux, oficialitățile au lansat o campanie de prevenire a incendiilor. Astfel, șoferii fumători sunt îndemnați să nu-și mai arunce țigările pe geamul mașinii, pentru că pot declanșa incendii.
În Croația, cerul a fost luminat de fulgere, în regiunea orașului Split de pe coasta Marii Adriatice. Furtuna însoțită de vânt puternic și ploi torențiale a lovit timp de câteva ore orașul croat.
Și în sud vestul Bulgariei, o furtună puternică a scos copacii din rădăcini. Cu toate acestea nu au fost înregistrate victime, doar pagube materiale.
Pompierii și echipele de curățenie ale orașului Petrici au intervenit pentru a curăța străzile.

