Volodimir Zelenski cere Washingtonului o licenţă pentru fabricarea rachetelor Patriot, după atacul rusesc masiv asupra Kievului
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut luni mai multă susţinere din partea aliaţilor Ucrainei pentru apărarea sa antiaeriană şi în special o licenţă a SUA pentru a putea produce rachete Patriot, după un nou atac rusesc devastator asupra Kievului, soldat cu 13 morţi, relatează AFP.
„Contăm de asemenea mult pe o decizie a SUA privind licenţele pentru Patriot şi pe alte forme de cooperare. Sunt genul de măsuri care pot opri acest război şi împiedica atacuri precum acesta”, a postat Zelenski pe o rețea de socializare.
The response to the aftermath of Russia’s attack is still ongoing in Kyiv: first responders are clearing the rubble, searching for people, and providing assistance. Damage has been reported at more than 20 sites across the city, most of them ordinary residential buildings. There… pic.twitter.com/rtfrS1gFVU
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) July 2, 2026
Bilanţul atacului rusesc masiv asupra capitalei ucrainene a crescut la cel puţin 13 morţi şi 86 de răniţi, a anunţat joi primarul Kievului, iar şeful diplomaţiei ucrainene a făcut la rândul său apel la aliaţii ţării să furnizeze sisteme de apărare antiaeriană.
„Nu întârziaţi deciziile privind apărarea aeriană pentru Ucraina! Este principala noastră cerere către partenerii noştri după o noapte de oruoare la Kiev”, a declarat ministrul rus de externe, Andrii Sîbiga.
„La ora actuală, există 13 morţi”, a spus primarul Vitali Kliciko. Un precedent bilanţ furnizat de autorităţile locale avansa numărul de nouă morţi.

