Viitorul creierului şi al inimii, plan ambiţios pe cinci ani. Soluţii pentru pacienţii cu AVC, infarct şi alte boli grave

10 aprilie 2025, 20:41

Românii vor avea mai multe şanse, în caz de atac cerebral sau de cord, care omoară sau lasă oameni cu dizabilităţi. Timpul până la tratament face diferenţa între viaţă şi moarte sau sechele grave, în caz de AVC sau infarct. Vom avea mai multe centre şi medici pregătiţi pentru tratamentul şi recuperarea pacienţilor cu boli cardio şi cerebro-vasculare. Experţi în domeniu lucrează la un plan care ar putea fi gata în 5 ani.

Pacienţii vor beneficia rapid de terapiile salvatoare, indiferent de judeţ, în cinci ani, potrivit strategiei pregătite de experţi de top.

Acum, în 45 de centre se face tromboliza care dizolvă rapid cheagurile de sânge si creste numărul celor trataţi: patru mii au fost, anul trecut. Iar 1.160 de pacienti cu AVC au beneficiat de procedura prin care se extrag cheagurile ce înfundă vasele mari de sânge, faţă de nici 20, acum un deceniu.

Prof. univ. dr. Dafin Mureşanu, preşedintele EFRN şi al SSNN: Numai faptul că-l tratăm unde trebuie ne dă o rată de succes apropiată de faptul că-i facem tromboliză. Este ceva extarordinar.

Pe lângă investitiţii în centre noi, dotări şi modernizări e nevoie şi de mai mulţi specialişti. După un an de pregătire şi neurologi, cardiologi şi anestezişti pot extrage cheagurile de sânge, nu doar radiologii intervenţionişti. O primă promoţie a absolvit la Iaşi.

Prof. univ. dr. Cristina Tiu, preşedinta Societăţii Române de Neurologie: Trebuie să educăm tot personalul implicat, de la asistent de pe ambulanță. Trebuie să știe să identifice corect accidentul vascular cerebral. Apoi tot lanţul implicat, oamenii să știe exact ce au de făcut.

Avem doar un neurolog şi doi cardiologi la peste 30.000 de locuitori

Vor fi linii de gardă cu specialişti în fiecare judeţ, conform planului. Acum există doar un neurolog şi doi cardiologi la peste 30 de mii de locuitori. În lipsa medicilor, mulţi pacienţi cu AVC, mai ales în sudul ţării, pierd timp până ajung la Bucureşti, in spitale supraaglomerate.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: Avem un ghid de bună practică către autoritățile locale cum să facă să-și recruteze personal medical. Cred că trebuie să existe un salariu de bază şi componentă variabilă în funcţie de performanţă. Trebuie să găsim soluţii pentru a crește ponderea posturilor la rezidențiat.

Şi recuperarea este esenţială pentru pacienţi. În plan apar cel puţin 10 centre specializate.

Prof. univ. dr. Bogdan Ovidiu Popescu, prorector UMFCD, şeful clinicii de neurologie, Spitalul Colentina: Se consideră că există un timp de circa 6 luni după AVC când trebuie să se facă tot ce se poate pentru recuperare, fie că vorbim de un deficit motor, de o scădere de forţă sau de limbaj. Faci diferența între a putea merge singur pe picioare și a rămâne la pat.

Antrenor virtual pentru recuperarea post-AVC

Medicii au dezvoltat cu fonduri europene o aplicaţie gratuită pentru reabilitarea post-AVC. Un antrenor virtual ajută pacienţii să facă singuri exerciţii acasă.

Cristina Vlădău, pacientă cu o afecţiune neurologică, Asociaţia pentru Sănătatea Creierului: Ar putea fi făcută o platformă în care pacienții cronici să aibă un instrument de informare și educare de la sursă.

În plan sunt aplicaţii mobile şi platforme online cu informaţii despre bolile cardio și cerebro-vasculare şi traseul pacienţilor. Dar şi campanii de prevenţie. Cei înscrişi la medicii de familie vor primi alerte pentru monitorizarea factorilor de risc.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite