Liderii europeni au fost alături de Volodimir Zelenski, la Kiev, la patru ani de la invazia rusă. Forțele ruse au continuat să bombardeze pe toate direcțiile

24 February 2026, 09:23 (actualizat 24 February 2026, 19:25)

4 ani de când rușii au invadat Ucraina într-o așa numită operațiune specială care, după spusele lui Putin, ar fi trebuit să dureze doar 3 zile. 4 ani de când armata lui Putin încearcă să îngenuncheze Ucraina și nu reușește. În ziua în care Ucraina intră în al 5-lea an de război, președintele Volodimir Zelenski le spune compatrioților să nu cedeze. Le-a mulțumit liderilor europeni, unii dintre aceștia, alături de el la Kiev astăzi. Dar în egala măsură îl invita și pe președintele american Donald Trump ca să vadă cine este, de fapt, responsabil, pentru acest război.

În catedrala Sfânta Sofia din Kiev au răsunat rugăciunile pentru sufeletele celor care au pierit în cei patru ani de război , dar și pentru pace. Alături de președintele Volodimir Zelenski au fost 11 înalți oficiali, inclusiv șefa Comisiei Europene, președintele Consiliului European și președintele Finlandei.

Ucrainenii și-au început ziua însă cu un mesaj de la președintele lor.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: Nu am mai arătat niciodată această facilitate. Acum este goală, desigur. Dar la începutul războiului, erau sute de oameni aici. Am lucrat aici, apoi am urcat la etaj. Am făcut apel la voi, la oameni. Echipa noastră a fost aici, guvernul, întâlniri zilnice cu armata, apeluri telefonice, căutare de soluții, tot ce era necesar pentru că Ucraina să supraviețuiască. A trebuit să livrăm arme, medicamente și alimente orașelor blocate de inamic, astfel încât Ucraina să poată continua să lupte pentru viața sa. Și nici măcar acest tunel lung nu poate conține nici a milioana parte din durerea pe care a trăit-o Ucraina în această perioadă. Durerea pe care Rusia a adus-o fiecăreia dintre familiile noastre. Dar în tot acest timp, nu lăsăm furia să ne consume din interior.

În ziua în care Ucraina a intrat în cel de al 5-lea an de război rușii au continuat să bombardeze pe toate direcțiile. Dronele și rachetele au țintit din nou și la Zaporojie și Sumî.

—————–

ACTUALIZARE Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a adus un omagiu soldaților ucraineni căzuți în război, în cadrul unei ceremonii desfășurate în Piața Maidan.

Într-un mesaj publicat pe platforma X, oficialul european a transmis că „am adus un omagiu eroilor căzuți ai Ucrainei la Maidan”, subliniind sacrificiul celor care au murit apărând independența țării lor.

Șefa Comisiei Europene a transmis, totodată, un mesaj de susținere pentru militarii ucraineni care continuă să lupte pe front. „Mă gândesc și la camarazii lor, care țin cu curaj linia în tranșee. Luptă pentru pace. Luptă pentru un viitor mai bun pentru copiii lor. Luptă pentru o Ucraină liberă și suverană, în inima unei Europe libere”, a scris Ursula von der Leyen, reafirmând sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina.

ACTUALIZARE Von der Leyen a sosit în capitala ucraineană pentru a reafirma sprijinul financiar şi militar “de nezdruncinat” al UE pentru Ucraina şi ajutorul pe tot parcursul acestei ierni aspre. Ea a consemnat că este a zecea sa vizită în ţară de la începutul războiului şi a insistat asupra “mesajului clar către poporul ucrainean şi către agresor: nu vom ceda până nu se restabileşte pacea”.

Înalţii oficiali de la Bruxelles vor vizita şi situri unde atacurile aeriene ale Rusiei au produs distrugeri în infrastructura energetică ucraineană.

Și liderii ţărilor nordice şi baltice călătoresc la Kiev marţi, ca să marcheze patru ani de la invazia rusă în Ucraina, să-l întâlnească pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi să evalueze continuarea sprijinului militar pentru Ucraina, sancţiunile împotriva Rusiei şi negocierile de pace promovate de SUA, informează EFE.

Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, şi preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, şi-au anunţat vizita în capitala Ucrainei în declaraţii separate din birourile lor respective, alături de liderii ţărilor baltice.

La Kiev, liderii ţărilor nordice şi baltice se vor alătura preşedintei Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, şi preşedintelui Consiliului European, Antonio Costa, care au sosit deja în capitala Ucrainei

Vizita lor este însă umbrită de blocarea de către Ungaria şi Slovacia a unui nou pachet de sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei, observă dpa. Cele două state membre sunt considerate cele mai apropiate de Rusia dintre cele 27 din UE.

Budapesta şi-a exercitat luni dreptul de veto şi împotriva unui pachet de ajutoare europene pentru Ucraina; este vorba de 90 de miliarde de euro, din care 60 de miliarde alocate explicit pentru apărarea împotriva agresiunii ruse.

Marţi, începutul celui de-al cincilea an de război va fi marcat şi printr-o videoconferinţă a Coaliţiei de Voinţă pentru sprijinirea Ucrainei, eveniment organizat de preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Keir Starmer.

În Germania, de asemenea membră a Coaliţiei, preşedintele Frank-Walter Steinmeier şi ministrul de externe Johann Wadephul vor participa la o rugăciune pentru pace la Catedrala Franceză din Berlin. În capitala germană este programat în cursul serii şi un marş de solidaritate cu Ucraina, la Poarta Brandenburg. Manifestări similare sunt anunţate şi la Bremen, Stuttgart, Munchen şi Koln.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite