Un sfert dintre copiii din Gaza văzuți în clinicile organizației Medici Fără Frontiere sunt subnutriți
Criza umanitară din interiorul Gazei se adâncește, întrucât Médecins Sans Frontières a declarat că un sfert dintre copiii mici și femeile însărcinate sau care alăptează, consultați săptămâna trecută în clinicile sale din Gaza, suferă de malnutriție, relatează AFP, citată de The Guardian.
Șeful principalei agenții ONU care deservește palestinienii a declarat că membrii personalului său din prima linie leșină de foame, în timp ce numărul celor care mor de foame în Gaza continuă să crească.
Între timp, Emmanuel Macron a anunțat că Franța va recunoaște statul Palestina, spunând că speră ca acest lucru să aducă „pace durabilă” în Orientul Mijlociu.
Macron a făcut anunțul joi seară pe platforma X și a publicat o scrisoare trimisă președintelui Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, confirmând intenția Franței de a deveni prima mare putere occidentală care recunoaște un stat palestinian.
Decizia a stârnit reacții furioase din partea Israelului, în timp ce Marco Rubio, secretarul de stat al SUA, a numit-o „iresponsabilă”. A fost, însă, salutată de Autoritatea Palestiniană, Hamas, Spania, Arabia Saudită și Iordania.

