Un mort și zeci de răniți într-un accident feroviar în Olanda

4 aprilie 2023, 08:44

Accidentul a avut loc la ora locală 3,30, aproape de Haga. Potrivit autorităților, trenul de pasageri a lovit un utilaj folosit în construcții și abandonat pe linia ferată în zona unui sat. În urmă impactului locomotiva și un vagon au sărit de pe sine. A izbucnit și un incendiu stins însă de echipele de intervenție. O persoană a murit pe loc.

Ingrid de Roos, purtător de cuvânt al pompierilor: Pe moment, vorbim de zeci de persoane rănite. Nu avem încă un număr exact dar sunt unii cu răni uşoare şi alţii într-o stare critică şi care au fost transportaţi la spital.

Oficialii olandezi au anunțat ulterior că în total sunt 30 de răniți. Dintre aceștia 19 sunt în stare gravă și au fost transportați la spital restul fiind tratați la fața locului. Trenul care transporta în jur de 50 de pasageri efectua o cursa între orașele Lieden și Haga. Pe acest tronson, unul dintre cele mai aglomerate din Olanda, toate cursele de astăzi au fost anulate. În același loc și un tren de marfă a lovit același utilaj abandonat pe sine. Autoritățile încearcă să afle cum a fost posibil acest accident.

Jeroen Wienen, reprezentant companie feroviară: Este un accident foarte neobişnuit, mai ales de o asemenea amploare, pentru Olanda. Prioritatea noastră este acum să aflăm exact ce s-a întâmplat, cum a fost posibil şi să ne asigurăm că aşa ceva nu se mai repetă.

Familia regală olandeză și premierul Mark Rutte au transmis mesaje de susținere pentru victime și pentru familiile acestora.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite