Un minor și-a amenințat un coleg cu un cuțit, la o școală din Iași. Polițiștii au deschis dosar penal
Anchetă la Iași. Un elev de 12 ani ar fi mers la şcoală cu un cutit şi i-a ameninţat pe colegi. Nu odată, ci de mai multe ori. În urma plângerii depuse de părinții unuia dintre copii, poliţia a deschis un dosar penal si face verificări. Și conducerea şcolii face anchetă. Urmează să ia o serie de măsuri pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete. Deocamdată, părinții băiatului au fost amendați, iar minorul este consiliat de psihologi. Atenție, sunt informații cu impact emoțional!
Elevul este în clasa a VI-a şi pe 26 noiembrie ar fi avut un conflict pe hol cu un coleg de la Colegiul Pedagogic din Iași.
Mama copilului agresat: Băiatul meu si un copil de clasa a X-a s-au dus la el să îl roage să termine, că nu e ok ce face. A fost amenințat că va fi tăiat, i-a fost arătat un briceag, pus la brâu, iar celălalt băiat a fost amenințat că e făcut franjuri dacă se bagă. A doua zi am vorbit cu dna dirigintă.
O săptămâna mai târziu, acelaşi băiat ar fi arătat din nou cuţitul unor elevi din altă clasă. Conducerea şcolii a sunat la 112, iar polițiștii veniți la fața locului au găsit arma albă în rucsacul băiatului. Prima măsură: părinții au fost amendați cu 800 de lei.
IOANA BÎLEA – purtător de cuvânt, IPJ Iaşi: Mama minorului a fost sancționată. În cauză se continuă cercetările sub aspectul infracțiunilor de amenințare și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Conducerea şcolii a transmis că problema este în atenţia Comisiei de Prevenire a Violenţei, iar eventuale sancţiuni vor fi impuse în funcţie şi de ce va stabili ancheta poliţiştilor.
ADRIANA ROBU – director adjunct, Colegiul Naţional Pedagogic „V.Lupu”, Iaşi: Sunt sancţiuni care pornesc de la scăderea notei la purtare. Luarea bursei elevului pentru că este un copil cu note foarte bune. Sancțiunile pot merge până la exmatriculare. Copilul e consiliat în școală și în privat.
ANTONINA BLIORT – inspector şcolar, ISJ Iaşi: La nivelul unității de învățământ, se derulează și activități de consiliere a copiilor care au fost implicați și a celor din unitate.
Poliţişii nu fac doar anchetă, au revenit la Colegiul Pedagogic din Iaşi pentru a le explica elevilor la ce pericole se expun dacă poartă şi folosesc arme albe.