Un copil de trei ani a căzut de la etajul șapte al unui bloc din Iași

30 August 2024, 08:18 (actualizat 30 August 2024, 19:06)

Incident dramatic joi seară la Iași, după ce un copil de 3 ani și 10 luni a căzut de la etajul șapte al unui bloc din centrul orașului. Imagini și informații care vă pot afecta emoțional!

Copilul a fost preluat de un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă SMURD și transportat la Spitalul Sfânta Maria. Timp de mai bine de două ore, medicii au încercat să-l resusciteze, dar în cele din urmă au fost nevoiți să declare decesul.

Primele concluzii din ancheta polției arată că, în apartamentul de la etajul șapte, copilul era împreună cu mama și o soră. La un moment dat, minorul ar fi rămas singur într-o cameră, timp în care băiețelul s-ar fi urcat pe pervaz şi ar fi căzut în gol de la 20 de metri înălțime.

Surse din anchetă au declarat ca tatăl este plecat la muncă în străinătate, iar mama îi îngrijea singură pe cei 2 copii. Vecinii au fost şocaţi când au aflat de tragedie.

Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă, însă trebuie să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia pentru a dispune măsurile legale care se impun. A fost deschis dosar penal.

Direcția Județeană de Protecție a Copilului va oferi sprijin și consiliere psihologică familiei.

La numărul de urgență 119 se pot semnala cazurile de abuz, exploatare şi neglijare a copiilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite