UE trebuie să aibă în următorii cinci ani rezultate clare în politica sa de extindere, spune viitoarea şefă a diplomaţiei europene, Kaja Kallas

Kaya Kallas/Foto: Profimedia Images
12 noiembrie 2024, 15:11 (actualizat 12 noiembrie 2024, 15:14)

Uniunea Europeană trebuie să aibă în următorii cinci ani rezultate clare în politica sa de extindere, a declarat marţi viitoarea şefă a diplomaţiei europene, Kaja Kallas, potrivit căreia extinderea este o investiţie geostrategică ce face UE mai puternică şi pe noii membri mai stabili, informează agenţia de presă Hina.

În audierea sa de confirmare în Comisia de afaceri externe a Parlamentului European (AFET), Kallas a spus că problemele de astăzi ale vecinilor UE devin problemele de mâine ale blocului comunitar european, iar Uniunea Europeană are o mare forţă de atracţie pentru Balcanii Occidentali, Ucraina şi Republica Moldova.

Fosta şefă a guvernului eston a fost desemnată în iunie de cei 27 de şefi de stat şi de guvern din UE pentru a-l înlocui pe Josep Borrell în funcţia de Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate. Ea mai trebuie să primească aprobarea Parlamentului European după audierea de marţi, dar unda verde din partea eurodeputaţilor nu este pusă la îndoială.

De asemenea, Kallas s-a pronunţat pentru creşterea investiţiilor în apărare, susţinând că Europa nu ar trebui să aibă o alianţă militară separată şi că NATO este cea mai bună soluţie în materie de apărare.

Referitor la Orientul Mijlociu, ea a cerut o încetare imediată şi necondiţionată a focului şi a subliniat că UE ar trebui să se concentreze pe ajutorul umanitar şi să insiste în continuare pe soluţia cu două state pentru rezolvarea durabilă a crizei din regiune.

Tot marţi sunt audiaţi în comisiile competente ale PE alţi cinci vicepreşedinţi executivi desemnaţi ai Comisiei Europene, printre care şi Roxana Mînzatu, care ar urma să se ocupe de portofoliul ‘Oameni, competenţe şi pregătire’.

Coordonatorii grupurilor politice din comisiile europarlamentare abilitate vor anunţa miercuri recomandările pe baza cărora Conferinţa preşedinţilor a Parlamentului European, formată din preşedinta PE Roberta Metsola şi liderii grupurilor politice, vor face o evaluare finală a tuturor candidaţilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite