Turnul Kennedy din Franța, demolat complet: 19.000 de tone de moloz rămase în urmă

21 July 2025, 08:59 (actualizat 21 July 2025, 09:16)

Un simbol al orașului Lille a fost pus la pământ în doar câteva secunde. Turnul Kennedy, o clădire cu 28 de etaje și o înălțime de 95 de metri, a fost demolat controlat duminică, spre uimirea localnicilor și a celor veniți special pentru a asista la spectacolul prăbușirii.

Construit la finalul anilor ’60, imobilul era, la acea vreme, cea mai înaltă clădire rezidențială de la nord de Paris. Deși emblematic, turnul se afla într-o stare de degradare avansată și nu mai putea fi salvat sau reabilitat.

Demolarea face parte dintr-un proiect amplu de reamenajare urbană în vestul metropolei franceze, care prevede refacerea rețelei rutiere, construcția de noi locuințe și amenajarea unui coridor verde.

În urma imploziei a rămas un nor de praf și aproximativ 19.000 de tone de moloz, care vor fi evacuate în perioada următoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Sediul viitoarei Autorităţi Vamale Europene va fi în orașul francez Lille