Turiști recuperați de pe munte, după ce au fost fugăriți de un urs
Intervenție dificilă în Munții Făgăraș pentru recuperarea a doi turiști. Salvamontiștii argeșeni au căutat un bărbat de 33 de ani din Brașov și o femeie de 27 ani din Caraș-Severin. Aceștia s-au abătut de la potecă la întoarcerea de la Lacul Călțun pentru ca au fost fugăriți de un urs.
Cei doi au ajuns într-o zonă cu arbuști și s-au rătăcit. Intervenția a fost foarte dificilă pentru că zona de căutare a fost foarte mare.
În cele din urmă, turiștii au fost reperați și aduși la baza muntelui în siguranță și fără probleme medicale. La operațiune au participat și jandarmii montani.

