Joi 15 mai 2025 | București 24˚C / Senin

Trei ostatici israelieni, eliberaţi de Hamas în schimbul unor deţinuţi palestinieni

8 februarie 2025, 11:10 (actualizat 8 februarie 2025, 20:16)

Teroriștii Hamas au eliberat sâmbătă 3 israelieni din grupul de ostatici luați captivi în masacrul din 7 octombrie 2023. Cei trei bărbați sunt foarte slăbiți și marcați de suferințele îndurate în cele 500 de zile de captivitate. Tot Israelul a așteptat cu sufletul la gură primele imagini. Bucuria de a-i vedea liberi a fost rapid umbrită de groază: cei trei ostatici sunt de nerecunoscut.

Eli Sharabi, Or Levy şi Ohad Ben Ami au fost predați Crucii Roșii de luptătorii din brigăzile Al-Qassam, parte din gruparea Hamas.

Cei trei, foarte slăbiți și schimbați după 500 de zile de captivitate în mâinile teroriștilor, au fost aduși pe scena improvizată în centrul Fâșiei Gaza, conform regiei tipice urmate de Hamas și la eliberările anterioare.

Tot Israelul a urmărit cu sufletul la gură imaginile din centrul Fâșiei Gaza. Au avut loc explozii de bucurie când ostaticii au coborât din mașină.

Însă la fel de repede israelienii au intrat în stare de șoc.

Cei trei ostatici sunt palizi, costelivi. Pe față li se citește suferința.

Ayelet Hakim, cumnata ostaticului Ohad Ben-Ami:Toţi trei arată foarte rău! Nu sunt bine. Ohad e umbra celui care a fost odată.

La fel de slăbiți și poate bolnavi par și ceilalți doi.

Gal Hirsch, coordonatorul Israelului în problema ostaticilor: Trei dintre ostaticii noştri s-au întors în Israel – Or Levy, Ohad Ben Ami şi Eli Sharabi. Suntem şocaţi de ceea ce am văzut. Israelul ia foarte în serios încălcarea repetată de către Hamas a acordului şi starea celor trei ostatici eliberaţi astăzi. Nu vom trece cu vederea starea lor, iar acest lucru le-a fost comunicat negociatorilor.

Conform înțelegerii, pentru cei 3 ostatici, Israelul a pus în libertate 183 de pușcăriași palestinieni, dintre care 18 condamnați pe viață și 54 cu pedepse de lungă durată.

Prizonierii au fost duși la centrele de primire din închisorile Ofer și Ktziot, unde au fost ținuți până când ostaticii israelieni au fost eliberați.

Unii prizonieri au fost apoi conduși la un punct de eliberare în Cisiordania, iar alții la punctul de trecere a frontierei Kerem Shalom spre Gaza.

După încheierea schimbului, o delegaţie israeliană era programată să plece la Doha, în capitala Qatarului, pentru a continua tratativele privind a doua fază a acordului.

De la încheierea acordului de pace dintre Israel şi Hamas au fost eliberaţi 13 ostatici israelieni.

La rândul său, Israelul a predat 383 de prizonieri palestinieni.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite