Transportul public gratuit, analizat la Arad. Ce costuri implică și cine plătește nota

Transportul public gratuit este analizat acum la Arad. Anunțul a fost facut chiar de primar care vede posibila introducere a călătoriilor fără bilet ca formă de sprijin pentru populație. Este o idee care atrage atenția publicului dar experții avertizează că realitatea este mult mai complexă.

Mai multe orașe europene și chiar țări au experimentat sisteme de transport public fără tarif pentru a reduce costurile pentru cetățeni și pentru a îmbunătăți mobilitatea urbană. În Luxemburg, transportul public este gratuit la nivel național din 2020, fiind finanțat din impozite generale, ceea ce acoperă aproximativ 6-10% din costurile operaționale ale rețelelor de autobuze, trenuri și tramvaie. Gratuitatea este menită să sprijine echitatea socială, dar studiile arată că nu a dus la scăderi semnificative ale utilizării mașinilor personale în afara centrelor urbane.

Călătorii fără bilet, dar cu taxe mai mari

În Tallinn, Estonia, publicul local beneficiază de transport gratuit din 2013 și, deși numărul călătorilor a crescut, audituri independente au arătat că majoritatea navetiștilor continuă să folosească mașina pentru mersul zilnic la serviciu, iar schimbarea reală în modul de deplasare a fost limitată.

Implementarea gratuității înseamnă pierderea veniturilor din bilete, care în multe sisteme acopereau o parte din costuri de la 10% sau mai mult din bugetul de transport în unele orașe  și trebuie înlocuite prin taxe locale, impozite sau subvenții bugetare. În orașe mici, aceasta poate fi gestionabilă, dar într-un municipiu mare cu rețele extinse, costurile adiționale pentru întreținere, extinderea flotei, angajări și investiții pot deveni „uriașe”.

În România, aproape jumătate din bugetul Bucureștiului merge deja către subvențiile pentru transport și termoficare, iar dacă gratuitatea ar fi extinsă, aceasta ar pune și mai multă presiune fiscală pe comunitate – fapt semnalat de autoritățile locale.

Mașina personală vs transportul în comun

Deși optimizează costul transportului public pentru utilizatorii frecvenți, gratuitatea nu garantează automat o migrație semnificativă de la automobil la transportul în comun.

Dar, chiar dacă s-ar întâmpla ca tot mai mulți oameni să folosească transportul în comun, tot ar exista o problemă. Creșterea cu mult peste capacitatea actuală a rețelelor duce și la aglomerare în mijloacele de transport, ceea ce poate reduce confortul și eficiența sistemului. Pentru a răspunde cererii mai mari, autoritățile trebuie să investească în noi vehicule, rute și infrastructură, ceea ce ar putea duce la un cost total mult mai mare decât veniturile pierdute din bilete și ar putea necesita majorarea taxelor locale sau alocări bugetare semnificative – opțiuni nepopulare pentru contribuabili.

Experiențele europene arată că majoritatea orașelor care au introdus gratuitatea (Tallinn, Dunkirk, Luxemburg și altele) nu sunt mari metropole cu milioane de locuitori; de cele mai multe ori au populații sub un milion, iar modelul lor nu este neapărat scalabil pentru orașe mari, cu rețele complexe.

Transportul public gratuit poate avea beneficii sociale și de mediu, dar transformarea sa într-o măsură universală nu este o soluție „gata de copiat” pentru orice oraș.