Soluții de reducere a traficului. Facilități pentru transportul în comun la Arad, Brașov, Buzău
Confruntate cu un număr tot mai mare de mașini în marile orașe, autoritățile caută soluții pentru a fluidiza traficul. Unele primării ieftinesc biletele, alte dau gratuități în plus, pentru a încuraja șoferii să lase mașinile acasă. Așa vor face mai multă mișcare și vor cheltui mai puțin pentru combustibilul tot mai scump.
Aradul va avea, din această vară, cel mai ieftin transport public din România. 1 leu va costa biletul valabil nu o oră, ca acum, ci 24 de ore. Abonamentul va fi de 5 ori mai ieftin: 20 de lei. Primăria va păstra și gratuitățile, și subvențiile.
Impactul financiar al măsurii e de 6 milioane de lei, exact cât a încasat operatorul local de transport anul trecut, deși avea buget de zece ori mai mare.
Autoritățile din Brașov vor să extindă programul „Vinerea Verde” la toate zilele de weekend, ca transportul în comun să fie gratuit.
Brașovenii care au abonament se simt nedreptățiți – achită același tarif lunar, deși în patru zile din lună au transport public gratuit.
Măsuri similare s-au luat și în Cluj-Napoca, și în Râşnov, iar în Buzău, toți pensionarii circulă gratuit cu autobuzul, din această săptămână.

