Traian Băsescu: Nu merge cu premier surogat! Ce soluţie are fostul președinte
Fostul președinte Traian Băsescu critică tergiversarea desemnării unui nou premier și a formării unui guvern stabil, susținând că actualul blocaj politic afectează tot mai mult situația economică, socială și de securitate a țării.
Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Băsescu afirmă că întârzierea constituirii unui executiv cu o majoritate clară în Parlament agravează problemele cu care se confruntă România, într-un context pe care îl descrie drept unul de criză.
Fostul șef al statului acuză partidele parlamentare că pun interesele de partid și calculele politice înaintea interesului național și susține că disputele dintre formațiunile din alianța de guvernare nu fac decât să prelungească instabilitatea.
„Partidele Alianței trebuie să știe că prin linii roșii și acuzații reciproce nu pot justifica nici sustragerea de la asumarea răspunderii și nici sabotarea intereselor legitime ale țării într-un moment de criză”, a transmis Băsescu.
În opinia sa, cea mai bună soluție ar fi respectarea protocolului politic existent și desemnarea unui premier din partea Partidul Național Liberal, dar care să nu fie Ilie Bolojan. Dacă liberalii nu își asumă această responsabilitate, fostul președinte consideră că funcția de prim-ministru ar trebui să revină Partidul Social Democrat, însă nu lui Sorin Grindeanu.
Băsescu respinge ideea desemnării unui premier independent, fără susținerea unui partid parlamentar, pe care o consideră o greșeală. El avertizează că un astfel de scenariu ar conduce la instalarea unui „premier surogat” și, implicit, la apariția unui „președinte surogat”.
„Dacă «guvernul meu» va fi investit de Parlament, va fi un guvern slab cu un «premier surogat», dar și cu un președinte care devine «președinte surogat»”, a scris fostul președinte.
În finalul mesajului său, Traian Băsescu susține că un astfel de tandem ar risca să adopte măsuri nepopulare, precum majorarea TVA, reducerea unor beneficii sociale și creșterea datoriei publice, fără a reuși să rezolve problemele structurale ale țării. Declarațiile sale vin în contextul negocierilor politice privind formarea viitorului guvern și desemnarea unui nou prim-ministru.

