Timișoara – 19 decembrie 1989. Zi de luptă pentru LIBERTATE

În aceste zile, gândurile noastre se îndreaptă către cei care, în urmă cu 34 de ani, au avut curajul să strige „Libertate!” și au ieșit în stradă pentru a scanda împotriva regimului totalitar.

19 decembrie 1989 a însemnat pentru timișoreni o nouă zi de proteste, lupte de stradă și demonstrații. De la primele ore ale dimineții, muncitorii de la fabricile din Timișoara au intrat în grevă. Forțele de ordine au blocat porțile, și au încercuit principale intreprinderi din oraș.

După două zile în care armata, miliţia şi securitatea încearca să reprime fără succes revolta, demonstranţii ocupau, la 19 decembrie 1989, centrul Timişoarei, din zona Piaţa Operei. Cele mai multe întreprinderi din Timişoara îşi încetează activitatea, se organizează mitinguri de protest, se formulează revendicări. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii şi se scandează: „Armata e cu noi!”.

În 19 decembrie 1989, Timişoara deja îşi plângea morţii, în timp ce spitalele erau pline de răniţi, după ce Armata a deschis focul asupra protestatarilor, iar medicii abia mai făceau faţă să îi îngrijească. Pe străzi, tancurile şi TAB-urile făceau parte din peisajul cotidian, în timp ce penitenciarul din Timişoara era şi el plin de oameni arestaţi de pe străzi.

În acea zi, la Timişoara a continuat să se tragă pe străzi şi au murit alţi oameni nevinovaţi, dar manifestările de protest erau mai timide decât în zilele anterioare, oamenii adunându-se în grupuri mici.

În fabrici, însă, muncitorii începeau să pună întrebări despre colegii lor care lipseau de la muncă, aceştia fiind arestaţi. Tot în acea dimineață muncitorii de la fabrica de corpuri de iluminat şi baterii Elba au declarat greva generală. Mai întâi, pe uşa fabricii au ieşit mai multe femei, apoi, la scurtă vreme, toţi muncitorii se aflau în curte. Au încercat chiar să iasă din curtea fabricii pe poarta principală, însă uşile erau blocate. Veşti despre greva de la Elba au ajuns şi la urechile mai-marilor judeţului, care au încercat să calmeze spiritele. 

La Bucureşti, încă nu se întâmpla nimic, iar Ceauşescu plecase într-o vizită în Iran.

În tot acest timp, în oraş se trăgeau focuri de avertisment, în aer, pentru a intimida populaţia să nu iasă în stradă, din nou. Vitrinele magazinelor sparte cu o zi înainte erau deja reparate şi părea că în oraş se va instala, încet-încet, calmul.

Cu toate acestea, fabricile erau înconjurate de militari şi în preajma acestora erau instalate tancuri sau TAB-uri, mai ales că şi în celelalte întreprinderi din municipiu se dusese vestea grevei de la Elba, iar angajaţii discutau despre acest subiect.

Protestatarii se organizează și formează Frontul Democratic Român, prima structură revoluționară înainte de căderea lui Ceaușescu.

Constantin Dăscălescu, primul ministru de atunci, și Emil Bobu, secretarul Comitetului Central, au venit la Timişoara și s-au întâlnit cu manifestanții.

Între timp, 40 de cadavre au fost transportate la Crematoriul Cenușa din București, la ordinul Elenei Ceaușescu și au fost incinerate. Cenușa a fost colectată în pubele de gunoi și ulterior aruncată într-o gură de canal din localitatea Popești-Leordeni.

Ziua următoare, 20 decembrie 1989, avea să fie una decisivă pentru finalul epocii Ceauşescu. Timişorenii au ieşit masiv în stradă, din nou, porţile tuturor fabricilor s-au deschis, iar Armata a încetat să mai tragă.